10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA face percheziții la Mitropolia Olteniei

DNA face percheziții la Mitropolia Olteniei

Procurorii DNA și polițiștii au început, luni dimineață, descinderi la sediul din Craiova al Mitropoliei Olteniei, informează publicația locală Pandurul.

Surse neoficiale susțin că procurorii verifică documente care vizează proiecte finanțate din fonduri europene.

Amintim că, la sfârșitul lunii octombrie, DNA ar mai fi avut o acțiune la sediul Mitropoliei Olteniei. Totuși, acțiunea din octombrie nu a fost confirmată de anchetatori, iar reprezentanții Arhiepiscopiei din Craiova au negat că ar fi avut loc.

Citește și: Surse: Procurorii DNA au ajuns la Mitropolia Olteniei. În dosar ar putea fi implicat ÎPS Irineu

Acesta nu este primul scandal de corupție care afectează Biserica Ortodoxă Română. În această perioadă, arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este cercetat de DNA sub acuzațiile că ar fi luat mită şi că ar fi folosit cu rea-credinţă documente false.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...
Ultima oră
Pe aceeași temă