15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUrmărirea penală pentru șefi din ANAF și Tribunalul București, care n-au recuperat...

Urmărirea penală pentru șefi din ANAF și Tribunalul București, care n-au recuperat prejudiciul de 60 de milioane de euro în dosarul “ICA-Voiculescu”

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis un mega-dosar în care îi anchetează pe cei care nu au pus în aplicare confiscările din dosarele cu sentințe definitive. Între cei vizați de procurorii anticorupție se află responsabili de la ANAF, de la alte instituții ale statului care erau obligate să participe la identificarea bunurilor sau să urmărească punerea în executare a confiscărilor.

În ultima categorie intră și instanțele de judecată, ce erau obligate să supravegheze confiscările. De asemenea sunt vizați și condamnații, care, prin diverse tertipuri, au încercat să-și pună la adăpost proprietățile. Deocamdată, s-a început urmărirea penală "in rem" (pentru faptă).

Potrivit unor statistici, ar fi vorba de circa 500 de milioane de euro nerecuperate din dosare în care s-au dat sentințe definitive.

DNA a precizat pentru România Liberă că în acest mega-dosar s-a început urmărirea penală pentru "infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, de către funcţionari publici din cadrul ANAF, al altor instituţii şi de către persoane condamnate la pedepse privative de libertate".

Acest nou dosar penal – ne mai precizează DNA – "s-a constituit în condiţiile în care hotărâri judecătoreşti definitive nu au fost executate sub aspectul  recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat. În acest context, o adresă care conţine documente referitoare la o executare silită a fost primită şi înregistrată la DNA, urmând a fi luată în considerare în dosarul penal sus menţionat".

Scandal pornit de la blocarea confiscării bunurilor familiei lui Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani închisoare

Cel mai mediatizat caz este cel al nerecuperării prejudiciului de 60 de milioane de euro  din dosarul "Privatizarea ICA-Dan Voiculescu". Deși sentința definitivă a fost pronunțată în august 2014, prejudiciul NU a fost recuperat până acum.

În cazul ICA – Voiculescu ar fi vizați  șefi din ANAF. De asemenea, ar fi vizați și responsabili din Tribunalul București, îndrituiți să pună în executare pedepsele pronunțate de Curtea de Apel București, între care și confiscarea celor 60 de milioane de euro, a sediilor INTACT și GRIVCO SA, firmele familiei Voiculescu. Și, așa cum precizează DNA în răspunsul dat României Libere, ar fi vizate și "persoane condamnate" în dosar. 

 Din prejudiciul de 60 de milioane de euro, provocat statului prin privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), s-ar fi recuperat doar circa 1%, spun surse judiciare, deoarece ANAF s-ar fi considerat "blocat" de un contract încheiat între firmele deținute de firmele familiei Voiculescu.

ANAF a sesizat de curând și instanța care a pronunțat decizia de condamnare, solicitând explicații de punere în executare a confiscării, dar instanța i-a respins solicitarea, motivând că trebuie să pună în aplicare legea existentă.

În august 2014, instanța Curții de Apel  București, prezidată de judecătoarea Camelia Bogdan, l-a condamnat la 10 ani cu executare pe Dan Voiculescu pentru spălare de bani, forma agravantă (ascunderea banilor). De asemenea, i-a condamnat și pe ceilalți implicați în dosar. 

Între bunurile confiscate de instanța condusă de Camelia Bogdan s-au aflat sediile GRIVCO SA și INTACT, terenuri în București, o vilă de lux. 

ANAF, după scandalul provocat prin secretizarea valorificării bunurilor sechestrate pentru recuperarea prejudiciului în dosarul ICA, a susținut că procedura este îngreunată din cauze independente de competențele sale, mai precis din cauza diferitelor litigii in care sunt implicate unele din bunurile confiscate. Între altele, era vorba și de contracte de închiriere încheiate între firmele familiei Voiculescu Spre exemplu, litigii în instanțe de judecată  între  SC Antena 3 SA, SC Antena Grup SA, Grupul Industrial Voiculescu si compania SC Grivco SA.

 Subiectul litigiilor il constituie atât recunoasterea contractelor de inchiriere dintre reclamanti si fostii proprietari si, implicit, a dreptului de preemtiune (prioritate la cumparare) al chiriasilor la achizitionarea imobilelor, cat si legalitatea intabularii dreptului de proprietate inscris pe numele statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice.

 

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă