12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDoi bărbați, arestați după ce au vândut COCAINĂ la Galați

Doi bărbați, arestați după ce au vândut COCAINĂ la Galați

Doi bărbaţi au fost arestaţi de Tribunalul Galaţi, la propunerea procurorilor DIICOT, după ce au vândut 260 de grame de cocaină unor persoane din Galaţi şi au fost prinşi în flagrant de anchetatori în timp ce transportau alte 160 de grame de droguri.

Robert Săndel Mocănel şi Marian Gabriel Şonţu au fost arestaţi, joi, de Tribunalul Galaţi pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi introducere în ţară de droguri de mare risc informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

În perioada septembrie – 21 octombrie 2015, cei doi bărbaţi au procurat, deţinut, transportat şi vândut la Galaţi peste 260 de grame de cocaină, cu câte 500 de lei gramul.

Robert Săndel Mocănel şi Marian Gabriel Şonţu au fost prinşi în flagrant, joi, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii DIICOT Galaţi, în comuna Şendreni, în timp ce transportau într-un autoturism 160 grame de cocaină. Anchetatorii susțin că drogurile au fost aduse de cei doi suspecți din Spania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă