21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialDoi copaci au căzut peste opt mașini pe Dealul Mitropoliei din Capitală

Doi copaci au căzut peste opt mașini pe Dealul Mitropoliei din Capitală

Doi copaci s-au prăbuşit pe opt autoturisme parcate pe aleea Dealul Mitropoliei, în timpul furtunii de vineri seară din Capitală, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, în prezent sunt pe drum două echipaje cu drujbe.

Acesta a mai precizat că incidentul, singurul din Capitală raportat după furtună, nu s-a soldat cu răniţi.

Tot în timpul furtunii de vineri după-amiază, în Capitală s-au înregistrat şase acumulări de apă, pe străzi din sectoarele 2 şi 4.

"Avem în teren 20 de echipaje Apa Nova care acţionează pentru remedierea situaţiilor", a precizat purtătorul de cuvânt al Apa Nova, Epsică Chiru.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă