13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi copii din Argeş, internaţi la Marie Curie

Doi copii din Argeş, internaţi la Marie Curie

În Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" au fost internaţi vineri doi copii din judeţul Argeş, care au fost diagnosticaţi cu gastroenterocolită acută, şi nu prezintă SHU, un al treilea copil aflându-se în curs de transfer şi diagnostic final, precizează Ministerul Sănătăţii (MS).

 Potrivit unui comunicat al MS, transmis sâmbătă AGERPRES, cei doi copii nu prezintă sindrom hemolitic uremic, iar starea lor de sănătate este "bună cu evoluţie pozitivă".

Sursa citată adaugă că "în această după amiază este în curs de transfer către unitatea bucureşteană un alt copil din judeţul Argeş".

 "Copilul prezintă scaune diareice şi i s-a depistat verotoxină în coprocultură, dar deocamdată nu are diagnostic de sindrom hemolitic uremic. Copilul va fi investigat şi diagnosticat în momentul în care va ajunge în spitalul Marie Curie", precizează MS.

 Totodată, Ministerul Sănătăţii reaminteşte că, deocamdată, în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii 'Marie Curie' mai sunt internaţi trei copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU)", starea acestora de sănătate fiind bună "cu evoluţie favorabilă".

Ministerul Sănătăţii reaminteşte importanţa măsurilor de prevenţie, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiştii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar şi tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă