14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialDoi morţi şi cinci răniţi într-un accident produs pe DN 2A, după...

Doi morţi şi cinci răniţi într-un accident produs pe DN 2A, după ce un şofer ar fi adormit la volan

Două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite într-un accident produs, sâmbătă dimineaţă, pe DN 2A, în judeţul Ialomiţa, primele informaţii arătând că un şofer ucrainean ar fi adormit la volan şi autoutilitara sa a intrat pe contrasens, unde a lovit două autoturisme.

Accidentul s-a produs pe DN 2A, la aproximativ doi kilometri de oraşul Urziceni.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ialomiţa, Andreea Loghin, un şofer ucrainean, în vârstă de 42 de ani, care conducea o autoutilitară dinspre Buzău către Urziceni, cel mai probabil a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, unde maşina pe care o conducea s-a izbit frontal de două autoturisme, unul condus de un şofer în vârstă de 40 de ani din Bucureşti, iar celălalt condus tot de un bucureştean, în vârstă de 41 de ani.

În urma impactului, şoferul de 40 de ani şi o pasageră care se afla în maşina şoferului de 41 de ani au murit pe loc.

De asemenea, alte cinci persoane au fost rănite. Trei dintre răniţi sunt cetăţeni ucraineni, fiind vorba despre şoferul care a provocat accidentul şi despre doi bărbaţi aflaţi în maşina acestuia. Ceilalţi doi răniţi sunt şoferul în vârstă de 41 de ani şi o femeie de 29 de ani, pasageră în unul dintre autoturismele care circulau regulamentar şi cu care s-a ciocnit maşina ucraineanului.

În urma accidentului, traficul pe DN 2A a fost restricţionat, însă la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia a fost reluată în condiţii normale.

Cele mai citite

Cutremur în sudul Italiei! Sute de locuitori au fost evacuați

Aproximativ 140 de deținute dintr-o închisoare de femei de lângă Napoli au fost evacuate pentru evaluări structurale, în timp ce zeci de clădiri de...

Dacă mai avea antrenori dinamoviști la încă 12 echipe, trupa din Ștefan cel Mare era campioană

Ilustrație: Marian Avramescu Formația Fotbal Club Dinamo București 1948 a scăpat de retrogradarea directă din Superliga României și, acum, e aproape să câștige și...

București: Prins de jandarmi cu peste 400 de punguțe de heroină

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat...
Ultima oră
Pe aceeași temă