14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSpecialDoi poliţişti au jucat zeci de mii de dolari la poker, de...

Doi poliţişti au jucat zeci de mii de dolari la poker, de pe calculatorul de serviciu

O anchetă a Ministerului Afacerilor Interne a stabilit că şeful IPJ Bistriţa Năsăud, comisarul-şef Ioan Sidor Bodescu, şi adjunctul său, comisarul Florin Nicula, au jucat poker de pe calculatoarele de serviciu, pariind pe zeci de mii de dolari, potrivit unor surse judiciare citate de NewsIn.

Pasiunea celor doi pentru pokerul virtual a ieşit la iveală în urma unui control dispus de ministrul de Interne, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute de poliţie în judeţul Bistriţa Năsăud.

Au fost efectuate percheziţii în reţeaua informatică a IJP Bistriţa Năsăud, iar în urma acestora s-a stabilit că de pe mai multe calculatoare, inclusiv de pe cel al comisarului-şef Ioan Sidor Bodescu, s-a jucat poker o lungă perioadă de timp, sumele puse în joc fiind de ordinul zecilor de mii de dolari.

Provenienţa sumelor puse în joc ar putea fi justificată, spun sursele, ţinând cont de faptul că Bodescu este proprietarul unei case şi al unor utilaje pe care le-a închiriat unor societăţi comerciale, însă poliţistului îi este imputat faptul că a jucat poker în timpul serviciului, în detrimentul activităţilor specifice. Practic, afirmă aceleaşi surse, actul managerial era împărţit între partidele de poker virtual.

Mai mult decât atât, ofiţerii Corpului de Control al MAI au găsit foarte multe neregului şi inadvertenţe în organizarea IPJ Bistriţa-Năsăud. Sursele au afirmat că pe segmentul „resurse umane” au fost constatate cele mai multe neregului.

Situaţia şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud şi a adjunctului său va fi hotărâtă zilele acestea de ministrul de Interne.

Cele mai citite

Parlamentul European votează o rezoluție privind securitatea la Marea Neagră

NATO va consolida prezența militară în regiunea Mării Negre și va suplimenta resursele pentru supraveghere, recunoaștere și investigarea atacurilor cu drone.Anunțul vine după o...

Vremea se schimbă în România: ploi în aproape toată țara și rafale de vânt de peste 80 km/h

Meteorologii anunță o perioadă cu vânt intens și precipitații în mai multe regiuni ale țării, începând de miercuri, 21 octombrie.Joi, 22 octombrie, ploile se...

Taxele mai mari nu mai pot salva bugetul României

Presiunea fiscală acumulată în ultimul an afectează deja companiile și populația, iar încetinirea economiei complică și mai mult corectarea dezechilibrelor bugetareMajorările de taxe și-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă