10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialProcurorii PICCJ au început cercetările în cazul Nana, în urma sesizării depuse...

Procurorii PICCJ au început cercetările în cazul Nana, în urma sesizării depuse de Corpul de Control al premierului

În urma sesizării transmise de Corpul de Control al primului ministru, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, se arată într-un comunicat al instituției.

În cauză, procurorii au dispus, astăzi, 16.04.2014, începerea urmăririi penale cu privire la faptele sesizate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În perioada următoare vor fi efectuate actele de urmărire penală necesare soluţionării cauzei.

Pe parcursul derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă