13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDosarul furtului de tablouri: Pedepse definitive de până la şase ani şi...

Dosarul furtului de tablouri: Pedepse definitive de până la şase ani şi 10 luni de închisoare

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) i-a condamnat, în dosarul furtului de tablouri din Rotterdam, pe Adrian Procop la şase ani şi 10 luni de închisoare şi pe Alexandru Bitu şi Olga Dogaru la câte doi ani de închisoare cu executare, informează Mediafax.

Petre Condrat, în cazul căruia instanţa de fond a decis să plătească o amendă de 45.000 de lei pentru tăinuire, nu va trebui să mai achite această sumă, conform deciziei CAB.

Curtea de Apel Bucureşti i-a obligat pe Adrian Procop, Eugen Darie şi Radu Dogaru să plătească 18,1 milioane de euro, pentru furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam. CAB a schimbat astfel dispoziţia dată în acest sens de Judecătoria Sectorului 3, care o obliga şi pe mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, la plata acestei sume.

Prin decizia de vineri au fost menţinute sentinţele dispuse în 14 iulie, în primă instanţă, de Judecătoria Sectorului 3, în cazul lui Alexandru Bitu şi al Olgăi Dogaru, în timp ce pentru Adrian Procop ea a fost majorată cu două luni de închisoare.

Adrian Procop a fost condamnat la patru ani şi 10 luni de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi la patru ani şi opt luni închisoare pentru furt calificat, ambele în stare de recidivă. Procop va executa, totuşi, şase ani şi 10 luni, pentru că a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un alt dosar.

Alexandru Bitu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, pentru că a aderat la grupul infracţional, i-a ajutat pe Procop, Radu Dogaru şi Eugen Darie, în încercarea de a valorifica tablourile furate şi a intermediat discuţiile privind o eventuală vânzare a operelor de artă.

Tot doi ani de închisoare cu executare a primit şi Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, ea fiind găsită vinovată de favorizare a făptuitorului şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Ceilalţi doi inculpaţi din dosar – Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost deja condamnaţi definitiv, după ce şi-au recunoscut faptele şi au fost judecaţi prin procedura simplificată. Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 27 februarie, pe Radu Dogaru la şase ani de închisoare cu executare şi pe Eugen Darie la cinci ani şi patru luni de închisoare.

În 15 iulie 2013, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile "Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Procurorii l-au acuzat pe Alexandru Mihai Bitu că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă.

Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", potrivit procurorilor.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, a fost acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

Ulterior aceasta şi-a schimbat declaraţia, arătând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor.

Potrivit expertizei realizate de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie 2013, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracţiunea de distrugere calificată cu consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă