15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDosarul Gala Bute. Cum se livrau banii. Mărturii şocante ale martorilor

Dosarul Gala Bute. Cum se livrau banii. Mărturii şocante ale martorilor

Fostul asistent al lui Tudor Breazu, Radu Munteanu, a povestit vineri, audiat ca martor în dosarul "Gala Bute", cum i-a dus o pungă cu 50.000 de euro lui Felix Tătaru, la rugămintea lui Breazu. "Tudor Breazu mă roagă să merg la Lungu Ştefan. Am mers la el, mi-a dat 50.000 de euro într-o pungă de plastic, împachetată pătrat. Am mers la biroul lui Felix Tătaru şi i-am dat banii. Nu ştiu pentru ce era acea sumă", a declarat Tudor Alexandru Breazu în faţa judecătorilor instanţei supreme.

El a spus că, în perioada în care se afla în Marea Britanie, a aflat de la Ana-Maria Topoliceanu, în urma unor discuţii pe internet, că aceasta vrea să facă un denunţ la DNA. Ea ar mai fi spus că ar fi bine ca şi Tudor Breazu să ştie de "gravitatea situaţiei", că încearcă să-i sugereze şi lui să facă acelaşi lucru, "pentru binele lui". 

"Ulterior mi-a spus că a luat legătura cu Tudor Breazu şi l-a sfătuit să spună ceea ce ştie, în cazul în care va fi întrebat de ceva. Din câte mi-a spus ea, Breazu ar fi înţeles semnalul. (…) În perioada respectivă, Tudor Breazu o reprezenta pe Elena Udrea la sediul partidului. Nu avea o anumită funcţie, era un fel de lider informal", a arătat Radu Munteanu. El a explicat că Tudor Breazu avea bani de la trezoreria partidului şi că şi-au petrecut vacanţe în străinătate, plătite de Breazu în acest mod. 

În martie 2015, consultantul politic Felix Tătaru a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind citat ca martor în dosarul "Gala Bute". Numele său apare în declaraţiile date procurorilor de către un martor, potrivit cărora, în vara anului 2011, Tudor Breazu i-ar fi cerut acestuia să meargă la Ştefan Lungu să ia bani pe care urma să îi ducă lui Felix Tătaru, aminteşte Agerpres. 

Atunci, la intrarea în DNA, Tătaru a fost întrebat dacă ştie ceva despre "Gala Bute". ''Nu, nu am avut nicio treabă cu dosarul. (…) Nu pot să spun că suntem amici (cu Elena Udrea – n.r.). Da, ne-am întâlnit pentru că era la PDL şi am lucrat pentru PDL'', a fost răspunsul acestuia. 

Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box – Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme. 

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. 

Cele mai citite

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Când va fi audiat Ion Iliescu

Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii,...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă