14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDosarul Herțanu: Ce a declarat Liviu Munteanu, la ieșirea de la DNA...

Dosarul Herțanu: Ce a declarat Liviu Munteanu, la ieșirea de la DNA Ploiești

Afaceristul Liviu Munteanu a declarat, joi, la ieșirea de la DNA, unde a fost citat în dosarul cumnatului lui Victor Ponta,că a demisionat de la SC Grossman Engineering Group SRL, pentru că nu stăpânea bine postul de administrator, pe care îl ocupa.

”Am plecat pentru ca nu m-am considerat prezent într-o chestiune pe care n-o stăpâneam bine. Nu am avut niciodată acces la bani. Implicarea mea a fost doar la nivel de execuție”, a precizat acesta.

Avocatul lui Liviu Munteanu a declarat, joi, la ieșirea de la DNA, că clientul lui nu a recunoscut niciuna din acuzațiile aduse.

”Nu există nicio probă în acest sens. Nu are ce regreta pentru ca nu este vinovat”, a mai transmis avocatul lui Munteanu.

Omul de afaceri Liviu Munteanu a ajuns, joi dimineață, la sediul DNA Ploiești, pentru a dat declarații în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta.

Munteanu a colaborat, miercuri, cu anchetatorii și a recunoscut faptele de care este acuzat, motiv pentru care procurorii nu vor mai cere arestarea sa.

Astfel, procurorii care anchetează dosarul de corupţie în care este implicat cumnatul premierului Ponta nu vor cere arestarea preventivă a lui Liviu Munteanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL întrucât la audierile de marţi de la DNA Ploieşti acesta "a colaborat cu organele de anchetă", recunoscând faptele de care este acuzat.

Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, a fost arestat în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este.

În acest dosar a mai fost arestat omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în timp ce fostul consilier judeţean de Prahova Mihai Coman, reţinut şi el, va fi cercetat sub control judiciar. Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.

În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să obţină contractul şi prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta, precum şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...
Ultima oră
Pe aceeași temă