21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDosarul Microsoft. 13 bibliorafturi cu documente au ajuns la Băsescu

Dosarul Microsoft. 13 bibliorafturi cu documente au ajuns la Băsescu

Dosarul Microsoft este unul stufos. O spune chiar șeful statului care a declarat, vineri, că a studiat o mare parte din ”cele 13 bibliorafturi care au fost trimise”. Băsescu a mai spus că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt.

”În ceea ce priveşte solicitarea făcută de ministrul Justiţiei cu privire la cinci foşti miniştri, legat de dosarul Microsoft, am aprobat, sau, corect, din punct de vedere al legii, este: am cerut ministrului Justiţiei – şi l-am informat pe procurorul general legat de această solicitare făcută către ministrul Justiţiei – începerea urmăririi penale pentru doamna Ţicău Adriana, pentru domnul Sandu Gabriel, pentru domnul Athanasiu Alexandru, pentru domnul Tănăsescu Nicolae Mihai şi pentru domnul Funeriu Daniel. Nu a fost o cerere formală de începere a urmăririi penale”, a declarat Băsescu, vineri.

La ce concluzie a ajuns Băsescu după ce a citit ”biliorafturile”

”Am studiat bună parte din cele 13 bibliorafturi care au fost trimise. Şi cred că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt. Sigur, din documentele care există în dosar, nu toate vinovăţiile sunt la fel. Şi aşa rezultă şi din referatul procurorilor. Spre exemplu, Daniel Funeriu – nu există nicio suspiciune cu privire la bani, la mită şi aşa mai departe. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu. Vreau să fac următoarea precizare: aceşti oameni nu au nicio calitate în acest moment. Doar în urma continuării anchetei procurorii pot să le dea o calitate sau alta, pot să îi scoată de sub urmărire penală. Altfel spus, în acest moment niciunul din cei cinci nu are nicio calitate; este exact formularea pe care a folosit-o DNA atunci când a fost vorba de domnul Victor Ponta. Deci sunt egali ca şi situaţie. Ei nu au fost trimişi cu nicio calitate. Calitatea pe care le-o vor da eventual procurorii este ulterioară solicitării mele de începere a urmăririi penale. Deci nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta în acest moment. Rămâne de văzut dacă li se vor menţine calităţile celor cinci la fel ca a lui Victor Ponta sau Victor Ponta va dobândi vreo altă calitate mai târziu. Deci din punctul meu de vedere ancheta poate să continue şi cred că orice întârziere a Parlamentului este dăunătoare pentru credibilitatea Parlamentului României”, a mai spus Traian Băsescu.

Citește și: Traian Băsescu: Am cerut ministrului Justitiei începerea urmării penale pentru cei 5 foşti miniştri implicaţi în Dosarul Microsoft. Aceşti oameni nu au nicio calitate în acest dosar ÎN ACEST MOMENT. Sunt EGALI cu Victor Ponta. Remarca doamnei Nuland include și România

Recuperarea sumelor și aventura «bittneriană»

”Vă mai pot da ca un element care nu înseamnă divulgarea conţinutului dosarelor, deşi am văzut că declaraţii din dosar au apărut în spaţiul public, nu ştiu cine a făcut-o, vă pot spune că în ceea ce priveşte recuperarea sumelor, parte din conturi sunt blocate în străinătate şi parte din oamenii care erau susceptibili a primi bani nu au primit încă niciun ban. Dar declaraţiile martorilor sunt declaraţii de martor și ele nu au fost integral acoperite cu probe în interiorul comisiilor rogatorii. Vreau să mai ştiţi un lucru, pentru că am văzut aventura «bittneriană», puternic lansată pe piaţă şi susţinută. În opinia mea, este o intoxicare, acest dosar nu porneşte de la declaraţiile sau spovada lui Bittner despre care nu se face nicio referire aici. Structurile de securitate au semnalat riscuri de incorectă gestionare a acestui contract în 2009, iar informaţiile au fost transmise şi instituţiilor cu responsabilităţi. O să spuneţi: bine, domnule preşedinte, dar din 2009 până acum…

Citește și: Băsescu spune că informațiile în dosarul Microsoft nu pornesc de la milionarul Alexandru Bittner. Nu l-a căutat nimeni prin SUA

A fost extrem de dificil de mers înapoi, la iniţierea contractului şi până acum. Deci, vă asigur că nimic din ce este în acest dosar nu provine de la Bittner. Informaţiile mele sunt că n-a fost căutat de nimeni Bittner prin Statele Unite. Deci, este un lucru pornit din 2009 şi s-a ajuns în 2014 la unele clarificări. Asta ca informaţie pentru dumneavoastră, că am văzut tot soiul de abordări de genul: «a venit», «le-a pus dosaru», «n-au ce să facă procurorii». Cei care spun aşa pot fi suspectaţi că servesc altfel de interese şi, să nu se supere pe mine, poate au făcut-o din naivitate. Sigur, a fost muncă, pe comisii rogatorii, cu alte state, dar a fost munca pornită din România, în baza unor sesizări ale structurilor cu responsabilităţi din 2009. Că lucrurile au mers mai repede sau mai încet, este altă treabă, iar cei care au vorbit sunt numai români, să ştiţi. Încă n-a vorbit niciun străin pentru DNA, cei care-au vorbit, cei care-au făcut denunţuri, ca să folosesc termenii din dosar”, a mai declarat Traian Băsescu. 

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă