13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDosarul Retrocedărilor intră în vacanță

Dosarul Retrocedărilor intră în vacanță

Expertiza în dosarul lui Radu Mazăre a fost finalizată, dar judecarea a fost amânată pentru 2 septembrie.

Expertiza dispusă de instanţă în dosarul primarului Radu Mazăre, privind retrocedarea mai multor terenuri din judeţul Constanţa, a fost finalizată, însă Curtea de Apel Bucureşti a amânat discutarea acesteia până pe 2 septembrie, pentru ca persoanele implicate în proces să o poată consulta. „Expertiza a venit în urmă cu câteva zile. Se acordă un nou termen în 2 septembrie pentru consultarea expertizei”, a spus magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, este judecat alături de alte 36 de persoane, pentru atribuirea nelegală a unor terenuri.

Procurorul DNA prezent în sala de şedinţă a atras atenţia asupra faptului că „din concluziile expertului lipseşte consecvenţa logică”, însă instanţa a stabilit ca această expertiză să fie discutată la termenul din 2 septembrie. „Este foarte complexă expertiza. Vizează 120 şi ceva de terenuri. Ea a fost încheiată de expert. Sunt şi experţi parte, n-au apucat să ia la cunoştinţă şi să-şi spună punctele de vedere nici experţii parte. Ştiu că la un moment dat comenta ceva procurorul că la pagina 2700 şi nu ştiu cât e ceva în neregulă. Ca să înţelegem despre ce vorbim, trebuie studiată toată această expertiză, împreună cu experţii
parte, văzute punctele de vedere ale celorlalţi experţi parte”, a spus Radu Mazăre, citat de Mediafax, după ce instanţa a amânat discutarea dosarului.

37 de persoane anchetate

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane,printre care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro.

Coinculpați

În acest dosar, alături de Radu Mazăre sunt judecaţi Nicuşor Daniel Constantinescu – preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica – directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron – fost consilier municipal, Cristian Tălpău şi Nora Alina Chircă – consilieri juridici, precum şi Bogdan Ghiţulescu – fost consilier juridic. De asemenea, au fost trimişi în judecată Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu – funcţionare în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, precum şi mandatari, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite – Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe -, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale şi interpuşii cumpărători de terenuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă