17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDragnea ameninţă politicienii cu dezvăluri după decizia de vineri din Dosarul Referendumul

Dragnea ameninţă politicienii cu dezvăluri după decizia de vineri din Dosarul Referendumul

Înalta Carte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum a anunţat pe 6 mai, va da vineri, 15 mai, sentinţa în dosarul “Referendumul” în care Liviu Dragnea şi alte 70 de persoane sunt acuzaţi de fraude comise la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 2012. Decizia nu va fi definitivă şi va putea fi contestată. 

CITEŞTE ŞI  Liviu Dragnea, despre Dosarul Referendumul: Dacă voi fi condamnat, funcţiile nu vor mai fi

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării, a declarat, joi, la Craiova, că are emoții pentru sentința de mâine și spune din nou că nu este vinovat. Da, am emoţii pentru ziua de mâine. Este firesc. În primul rând pentru faptul că, în continuare, eu cred cu tărie în nevinovăţia mea şi de asemenea, cred că dacă, Doamne fereşte, este o altfel de decizie, se poate genera un precedent periculos pentru că în momentul acela nimeni nu va mai avea curaj să mai facă o campanie electorală”, a declarat fostul vicepremier citat de Agerpres.

CITEŞTE ŞI  DNA cere ÎNCHISOARE CU EXECUTARE pentru Liviu Dragnea în dosarul REFERENDUMUL. Instanţa va lua o decizie pe 6 mai

Dragnea nu a uitat să spună că dacă, de la începutul dosarului şi până acum, s-a abţinut de la comentarii sau declaraţii compromiţătoare, dar de maine va spune tot ce ştie. “Aşa cum am aşteptat doi ani şi jumătate şi m-am abţinut de la comentarii, mai stau până mâine şi, după decizia de mâine, o să spun“, a daugat Dragnea.

Dragnea a fost joi, la Craiova, la pre-recepția Centrului vechi al municipiului, investiție din fonduri europene, de 11 milioane de euro.

CITEŞTE ŞI  UPDATE. Sentinţa în dosarul Referendumului, amânată pentru 15 mai

 

 

 

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă