14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDragoş Băsescu, nepotul fostului şef de stat, a fost condamnat la 2...

Dragoş Băsescu, nepotul fostului şef de stat, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost condamnat, marţi, la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă- Decizia Tribunalului Bucureşti se află în primă instanţă, informează Mediafax.

La finele lunii octombrie 2015, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a cerut un milion de euro de la un om de afaceri, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.

În acelaşi dosar a fost acuzat de complicitate la trafic de influenţă omul de afaceri Ciprian Nistor, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în altă cauză.

Potrivit rechizitoriului, pe 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Nistor Ciprian, i-a cerut unui om de afaceri (denunţător în cauză) 500.000 de euro pentru o soluţie de respingere a arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT în dosarul ce îl privea pe acesta din urmă. El a mai cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în cauza respectivă, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.

“În sprijinul acestor pretenţii, inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, inculpatul Dragoş Băsescu i-a propus acestuia ca soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioadă de până la doi ani, în funcţie de evoluţia dosarului”, se arăta în rechizitoriu.

Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională, pentru a nu trezi suspiciuni, a precizat atunci sursa citată.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, Dragoş Băsescu şi Ciprian Nistor au promis unei persoane cercetate într-un dosar al DIICOT, respectiv lui Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL, un mod de rezolvare a problemelor sale judiciare de la DIICOT.

În 10 martie 2014, Sandu Staicu a fost reţinut de DIICOT într-un dosar penal instrumentat de către procurorul Remus Jurj Tudoran, pentru constituire de grup infracţional şi spălare de bani, iar două zile mai târziu instanţa supremă a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a omului de afaceri.

Procurorii mai spun că în 12 martie Staicu a fost contactat telefonic de către Ioniţă Jenică, cu care s-a şi întâlnit şi care i-a comunicat că Dragoş Băsescu îi propune un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT, persoana de legătură fiind Ciprian Nistor.

Potrivit anchetatorilor, în 13 martie Sandu Staicu a stabilit o întâlnire cu Dragoş Băsescu în jurul orei 17.00, la Clubul Pescariu, loc care îi fusese indicat de Ciprian Nistor. Când a ajuns la club, Ciprian Nistor i-a cerut să plătească un abonament de intrare în zona piscinei. Intrând în incintă, aceştia s-au întâlnit la vestiar şi cu Dragoş Băsescu, care i-a dat lui Sandu Staicu un slip, apoi au mers în zona de SPA şi au intrat împreună într-o saună. Acolo, Ciprian Nistor şi Dragoş Băsescu i-au dat să citească o listă cu nume de firme şi de persoane pe care Staicu le-a recunoscut ca fiind vizate în dosarul penal în care fusese reţinut. Anchetatorii spun că cei doi i-au dat omului de afaceri lista cu date din dosar pentru a-l convinge că au acces la dosar şi că au posibilitatea de a influenţa evoluţia acestuia. Tot cu această ocazie, Dragoş Băsescu a pronunţat şi numele procurorului de caz.

Ultreior, Dragoş Băsescu ar fi cerut un milion de euro, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului omului de afaceri.

Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă