11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Drumul spre cetatea SARMIZEGETUSA a fost distrus

FOTO. Drumul spre cetatea SARMIZEGETUSA a fost distrus

Trei porțiuni ale drumului județean care merge spre cetatea Sarmizegetusa au suferit deteriorări majore, a anunțat Consiliul Județean Hunedoara, într-un comunicat citat de Agerpres.

O comisie formată din specialiști ai CJ Hunedoara a evaluat, luni, pagubele produse de furtuna puternică abătută asupra drumului județean care duce la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, fiind identificate șapte porțiuni afectate de viiturile de pe versanți.

Pe trei portțiuni, carosabilul a fost afectat în proporție de 30%, 50% și, respectiv, aproape 70%. Pe alte patru porțiuni de drum, pagubele sunt mai puțin grave, fiind semnalate alunecări de teren și deplasări ale zidurilor de apărare a malurilor, a informat CJ Hunedoara.

"O comisie a Consiliului Județean Hunedoara, condusă de vicepreședintele Mircea Bobora, s-a deplasat în cursul zilei de luni, 08.08.2016, la fața locului și s-a decis oprirea circulației auto pe ultima porțiune de drum de 4 km, situată pe Valea Albă", se precizează într-un comunicat al CJ Hunedoara.

În următoarele cinci zile vor fi efectuate lucrări de reparații pe sectoarele de drum afectate, de către o firmă care are contract de întreținere și reparații pentru drumurile din zona Orăștie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în prima rundă a turneului Trophee Clarins 

Miercuri, jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost nevoită să se retragă din prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), din motive...
Ultima oră
Pe aceeași temă