9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDuicu, acuzat de plagiat copy/paste

Duicu, acuzat de plagiat copy/paste

Fostul preşedinte al CJ Mehedinţi Adrian Duicu, aflat în arest preventiv pentru acuzaţia de trafic de influenţă, a obţinut în 2006 titlul de “doctor în ştiinţe militare”, la Universitatea Națională de Apărare. Teza de doctorat a fostului lider PSD conține multe fragmente pur și simplu copiate, scriu jurnaliștii de la Gândul

Duicu a fost arestat preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, care – susţin procurorii – ar fi fost făcut chiar în anticamera premierului Victor Ponta (şi el autor al unui plagiat de tip copy-paste). Absolvent de Inginerie în Bucureşti, conform CV-ului public, Adrian Duicu a ajuns doctor după ce a urmat un curs postuniversitar de conducere strategică în domeniul securităţii naţionale, în perioada ianuarie-iulie 2003, la Colegiul Naţional de Apărare, apoi studiile doctorale la UNAp, sub îndrumarea profesorului Mihail Vasile-Ozunu, general în rezervă.

Conducerea UNAp a arătat că teza de doctorat a lui Adrian Duicu se numeşte „Modalităţi de realizare a securităţii europene la începutul mileniului III”, iar Ministerul Educaţiei i-a acordat în 2006, lui Duicu, titlul de “doctor în ştiinţe militare”, cu numărul 5764/2006. Lucrarea are 166 de pagini şi 57 de surse bibliografice citate.

Jurnaliștii de la „Gândul” au consultat teza de doctorat a lui Adrian Duicu la biblioteca UNAp şi au putut extrage câteva fragmente din ea, neavând însă permisiunea conducerii UNAp să xerocopieze lucrarea integral, fiind invocat faptul că UNAp este o unitate militară. Cu toate acestea, lucrarea de doctorat are caracter nesecret.

Fără nicio excepţie, fragmentele extrase aleator din teza de doctorat a lui Adrian Duicu provin din alte surse – fie paginile de internet ale unor instituţii publice precum NATO, Parlamentul European, Comisia Europeană, fie din lucrări academice şi articole de specialitate, fie din documente publice precum Manualul NATO sau Strategia de Securitate Naţională a României. Unele sunt citate, alte nu, însă toate sunt copiate cuvânt cu cuvânt. Lucrarea lui Adrian Duicu nu prezintă niciun aspect de originalitate, redând pur şi simplu, pe zeci de pagini, structurile şi descrierile oficiale ale unor instituţii europene cu atribuţii de securitate – NATO, ONU, OSCE, Uniunea Europeană. Uneori autorul îşi asumă, la persoana I şi fără citare, părerile sursei de unde a copiat fragmentul.

Concluziile lucrării lui Adrian Duicu, partea esenţială a unei lucrări academice care ar trebui să fie originală în cea mai mare parte, constând în analiza proprie autorului, sunt de asemenea copiate din alte surse, fără citare.

Profesorul Mihail Vasile-Ozunu a explicat că nu îl cunoaşte pe Adrian Duicu din alte circumstanţe decât cele academice, chiar dacă Ozunu era în 2006 membru PDL, iar Duicu făcea parte din PSD. Profesorul nu consideră că teza de doctorat pe care şi-a pus semnătura are vreo problemă academică, acest lucru fiind întărit, în opinia lui Ozunu, şi de comisia de evaluare din UNAp, dar şi de Ministerul Educaţiei, care a acordat titlul de doctor.

“Nu numai eu am considerat respectiva lucrare drept validă, ci şi catedra de profil din UNAp care i-a dat aviz favorabil, comisia de doctorat şi comisia de atestare a titlurilor ştiintifice de doctor, conferenţiar şi profesor de la Ministerul Educaţiei. Pe domnul Duicu l-am cunoscut pe timpul frecventării cursurilor Colegiului Naţional de Apărare. Nu ne-am cunoscut înainte şi nu ne-am intersectat în viaţa politică”, a declarat profesorul doctor Mihail Vasile-Ozunu.

Ozunu a fost membru PDL începând cu 2006, ajungând vicepreşedinte la PDL sector 6 în 2008, când a şi candidat pentru un loc în Parlamentul României, nereuşind să prindă mandat. În 2010, în guvernarea Emil Boc, Ozunu a fost numit de PDL secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Informare publică şi Creşterea calităţii vieţii personalului, în Ministerul Apărării Naţionale, fiind schimbat din funcţie în mai 2012, la venirea guvernului Victor Ponta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă