12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialElena Udrea rămâne sub CONTROL JUDICIAR. Înalta Curte a amânat judecarea contestaţiei

Elena Udrea rămâne sub CONTROL JUDICIAR. Înalta Curte a amânat judecarea contestaţiei

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat marți, din nou, judecarea contestației Elenei Udrea față de menținerea controlului judiciar.

 

Fostul ministru Elena Udrea este inculpată în dosarul ''Gala Bute'', informează Agerpres.

La termenul de marți de la Instanța supremă s-a formulat o nouă cerere de abținere a completului de judecată. Cererea a fost admisă ulterior, iar cauza a fost trimisă spre repartizare aleatorie.

Deputatul Elena Udrea a declarat, la ieșirea din sediul ÎCCJ, că are multe proiecte în plan.

"Am câteva inițiative legislative. Să votez Codul fiscal după ce decid cei de la guvernare să-l aducă la vot în Parlament din nou, dar și multe altele, legate chiar și de legislația în domeniul sănătății, scandalul acesta cu legalizarea sau nu a atențiilor acordate medicilor. Am discuții cu medici din toată țara. Deci lucruri importante care ar trebui să fie în preocuparea parlamentarilor dacă parlamentarii nu ar veni cu lista de preocupări de la partid. (…) Cred că este umilitor să legalizezi șpaga la medic", spune Elena Udrea.

În 4 august, ÎCCJ a decis ca Elena Udrea să fie judecată în continuare sub control judiciar în dosarul "Gala Bute".

Ea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în acest dosar, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă