14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialEvaluarea Națională. Nota unei eleve a crescut de la 3,65 la 10,...

Evaluarea Națională. Nota unei eleve a crescut de la 3,65 la 10, după ce părinții au depus o contestație

Lucrarea unei eleve, notată, iniţial, cu nota 3,65, la Evaluarea Națională, a primit calificativul 10, după ce părinții au făcut contestație, a declarat purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Maria Manea, pentru Mediafax.

Diferenţa atât de mare dintre nota iniţială şi cea finală se justifică prin faptul că a fost o greşeală de redactare, spun reprezentanţii ISMB.

„Nota a fost de 9,65, dar pe foaia de examen a apărut nota 3,65. După afişarea rezultatelor, părinţii au făcut o solicitare la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti cu privire la această notă. În paralel, mama elevei a depus şi o cerere de contestaţie la sediul unităţii şcolare. După contestaţie, nota a fost de 10”, a explicat reprezentanta ISMB.


 

 

Astfel, va fi deschisă o anchetă internă pentru determinarea cauzelor care au dus la o astfel de situaţie. Conform sursei citate, lucrarea elevei a fost corectată în provincie.

 

Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale, pe care peste 140.000 de elevi au susţinut-o în perioada 19-22 iunie, au fost afişate vineri, după corectarea a peste 14.000 de contestaţii. Înainte de contestaţii, 76,9% dintre candidaţi au promovat acest examen, rezultatul fiind cu aproximativ două procente mai mare decât anul precedent, când rata de promovabilitate a fost de 75%.

Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la Evaluarea Naţională.

Cele mai citite

România încă are nevoie de militari profesioniști. Recrutarea continuă

Ministerul Apărării Naționale (MApN) își continuă eforturile de recrutare a tinerilor pentru posturile de soldați și gradați profesioniști. În cadrul seriei a doua a...

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă