11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialEvaziune fiscală cu pâine și făină, la București

Evaziune fiscală cu pâine și făină, la București

Peste 33 de brutării și magazine de pâine din București au fost verificate, miercuri dimineață de polițiștii de la investigarea fraudelor, inspectorii OPC și ai ITM. În urma controalelor efectuate, poliţiştii Capitalei au indisponibilizat cantitatea de peste 1.700 kg de făină,136 kg de drojdie, 14 kg de ameliorator precum şi cantitatea de 288 kg de sare, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

Acţiunea poliţiştilor Capitalei a avut drept scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală manifestate în acest domeniu de activitate economică, urmărindu-se în principal legalitatea înregistrărilor operaţiunilor comerciale în evidenţele financiar contabile.

Totodată, poliţiştii Capitalei au constatat săvârşirea a opt infracţiuni de natură economică, au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 80.000 de lei şi au ridicat suma de 779 de lei, în vederea confiscării.

Poliţiştii Capitalei continuă cercetările, faţă de reprezentanţii a trei dintre societăţile comerciale controlate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Acţiunea Poliţiei Capitalei s-a desfăşurat în cadrul Planului Naţional de Acţiune al I.G.P.R. pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei.

Cele mai citite

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...

Ministrul italian al familiei a fost huiduită de persoane care susțin dreptul la avort

Ministrul italian al familiei, Eugenia Roccella, a fost huiduită joi de protestatari din cauza poziţiei sale critice privind dreptul la avort, motiv pentru care...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă