21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Descendentul lui Cuza: Regalitatea este o instituţie depăşită

EXCLUSIV. Descendentul lui Cuza: Regalitatea este o instituţie depăşită

Regalitatea este o instituţie depăşită în România şi, din această cauză, autorităţile nu ar trebui să declare 10 mai drept Ziua monarhiei, zi naţională, este de părere ultimul descendent al familiei Cuza, Dimitrie Callimachi.

Cu ocazia Zilei Monarhiei în România, Dimitrie Callimachi (84 de ani) a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru romanialibera.ro, despre rolul regalitităţii în ţara noastră.

Credeţi că ziua de 10 mai ar trebui declarată zi naţională?

Nu. Regalitatea este o instituţie depăşită în România. În afară de Anglia, unde tradiţia Casei Regale britanice este recunoscută şi însuşită de popor, şi poate Spania, unde regele este foarte discret şi democratic, în restul ţărilor regalitatea nu mai are un rol important în societate. Eu sunt un adept al republicii. Consider că republica este o instituţie mai democratică, măcar în teorie. E adevărat că unii preşedinţi se transformă cu timpul în dictatori şi anulează constituţii şi democraţii. Totuşi, preşedinţii pot fi schimbaţi, în timp ce regii pot avea urmaşi discutabili.

Ce părere aveţi despre Regele Mihai I?

Am o părere bună. Regele Mihai I este o persoană discretă. În plus, are un merit nemaipomenit deoarece de el se leagă actul de la 23 august 1944, când România a ieşit din război. El era atunci comandantul suprem al Armatei, deşi foarte tânăr, şi a dat ordin ca armata română să înceteze operaţiunile pe front şi să alăture aliaţilor tradiţionali, Anglia şi Franţa. Aşadar, ca şi conducător, Regele Mihai a fost un om demn şi nu trebuia obligat să abdice.

Credeţi că dacă Regele Mihai nu ar fi fost forţat să abdice şi regalitatea ar fi fost în continuare în fruntea ţării, situaţia din România ar fi mai bună?

Probabil Regele Mihai nu mai conducea astăzi ţara, având aproape 90 de ani, iar tronul ar fi fost preluat de Principesa Margareta şi de Radu Duda. Nu ştiu cum s-ar fi descurcat. Cineva spunea că politica nu o face preşedintele, ci consilierii lui. Dacă există consilieri buni, politica este bună. Dar regalitatea, ca instituţie, s-a perimat în România deoarece Regele Mihai a petrecut mulţi ani în străinătate. Ulterior, când s-a întors în ţară, Iliescu s-a purtat foarte urât cu el şi l-a forţat să plece iar.

Credeţi că în România există o tradiţie monarhică?

Nu cred. Primul regele al României, Carol I, a venit în ţară după abdicarea lui Cuza, deci în 1866. Aşadar, regalitatea nu a rezistat suficient pentru a spune că există o tradiţie monarhică în ţara noastră.

Credeţi că este posibil ca monarhia să revină la putere în România?

Nu, nu cred că este posibil. Monarhia este depăşită.

Dar cine ar trebui să preia puterea în România pentru a putea salva ţara din criză?

Cred că un intelectual precum profesorul Alexandru Atanasiu sau profesorul Marga de la Cluj ar trebui să candideze pentru preşedinţie. Desigur, există şi politicieni precum Călin Popescu Tăriceanu, care au demnitate şi cultură generală şi pot reprezenta ţara, dar în general opoziţia din România este foarte slabă. Crin Antonescu mi-a plăcut la început, dar apoi m-a dezamăgit.

Când se va schimba situaţia din România?

Sunt pesimist pentru că poporul român se ghidează încă după principiul otoman: capul plecat, sabia nu îl taie. În România nu mai există cele trei puteri ale statului deoarece Guvernul Boc a distrus Parlamentul României. Prin asumarea responsabilităţii pe mai multe legi, executivul a preluat toate atribuţiile legislativului. În plus, România nu va progresa până când cei de la conducere nu vor înţelege că nu pot duce o politică antirusească în această zonă. Chiar luni, preşedintele Băsescu, în stilul caracteristic, râdea de afirmaţiile lui Dimitri Rogozin, reprezentantul special al Rusiei la NATO. Tocmai Băsescu, care este un nimeni. Nu mă jenez să spun asta pentru că Băsescu a ajuns la putere prin şmecherie şi nu pe merit.

De ce credeţi că astăzi regele Mihaia renunţat la legătura istorică şi dinastică cu Casa de Hohenzollern?

Nu îmi dau seama de ce a luat această decizie. La vârsta lui, poate a fost manipulat de cei din jur. Oricum nu ar trebui să îşi renege originile.

Biografie

Dimitrie Callimachi este ultimul descendent al familiei Cuza. Legătura de rudenie între familiile Callimachi şi Cuza este făcută prin Maria Cuza, care era soră cu tatăl domnitorului Cuza şi a devenit soţia lui Alexandru Callimachi. Aşadar, străbunicul lui Dimitrie Callimachi a fost văr cu Alexandru Ioan Cuza.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă