14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialExclusiv Rl: De peste un an de zile, NATO avea îndoieli...

Exclusiv Rl: De peste un an de zile, NATO avea îndoieli asupra loialității aliaților afgani

Uciderea în Afganistan  a doi militari români și rănirea gravă a celui de-al  treilea demonstrează o situație delicată, despre care nu se vorbea  până acum.

De peste un an de zile, forțele NATO care participă la misiunea Resolute Support din Afganistan, inclusiv trupele românești, aveau semne de întrebare asupra loialității unora dintre membrii forțelor de securitate ale regimului de la Kabul – regim susținut de NATO. Această susținere se materializează inclusiv prin antrenarea armatei și poliției afgane de către instructori NATO.

Doar că, pe parcursul unui asemenea antrenament, la data de 7 mai, doi afgani au întors armele spre instructorii lor români și au tras în ei. Rezultatul tragic al acestui incident este deja cunoscut.

“Ne punem  întrebarea câți dintre afganii pe care îi antrenăm sunt deja radicalizați și vor folosi ceea ce îi învățăm împotriva noastră”, recunoștea pentru  Rl, într-o discuție neoficială, un ofițer român cu mai multe misiuni externe. Declarația a fost făcută la începutul anului 2016, când ofițerul abia revenise din Afganistan. La acel moment, o asemenea declarație părea neverosimilă. Numai că, din păcate, ea a fost confirmată, la data de 7 mai, în atacul asupra militarilor români de la Kandahar.

„A fost un schimb de focuri într-o bază a poliției speciale afgane, în care ai noștri executau misiuni de pregătire cu ei. S-a deschis focul din partea a doi purtători de uniformă a forțelor de poliție afgană, probabil polițiști afgani”, explica, în urma inidentului, ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Citește și: Trupurile soldaților morți în Afganistan, aduse în țară cu un avion al MApN. Cei doi erau cel mai bine pregătiți

Cei trei români care au căzut victime provin din detașamentul de forțe speciale – subunitatea cea mai bine pregătită dintre cele trimise de România în Afganistan, subunitate care realizează și instruirea forțelor de securitate afgane.

După cum se știe, în incidentul de sâmbătă  au fost uciși plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu.  Un al treilea român, sergentul Bogdan Dragomir, rănit pe timpul atacului, a fost transportat în Germania și este tratat la spitalul militar american din Landstuhl, unde se află, potrivit Ministerului român al Apărării, în stare stabilă.

„Vom continua să antrenăm, să consiliem și să asistăm forțele afgane de apărare și securitate și nu considerăm acest incident reprezentativ pentru relația dintre forțele noastre”, anunța NATO la câteva ore după incidentul de sâmbătă de la Kandahar.

Citește și: Militari morți în Afganistan. Motoc, MApN: Un al treilea afgan ar fi fost arestat. Militarul român rănit este în stare stabilă

Armata Română are, în acest moment, 628 de oameni în Afganistan. Principalele misiuni ale românilor sunt antrenarea angajaților din armata și poliția afgană, precum și protejarea aerodromului din Kandahar, utilizat de NATO.

România trimite militari în Afganistan din anul 2002, fie în cadrul NATO, fie în parteneriat cu SUA. 25 de militari români au murit, în cadrul acestor misiuni, în Afganistan.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Gabriela Firea laudă sistemul de termoficare bucureștean: „Este cel mai ecologic și sănătos”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune că sistemul de termoficare al Bucureştiului este „cel mai ecologic şi cel mai sănătos” şi nu...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Ambasada Elveției citează versurile lui Nemo: “Cine decide ce este greșit, ce este corect? Totul este echilibru, totul este lumină”

Ambasada Elveției în România transmite pe internet un mesaj în care citează versurile cântecului interpretat de Nemo, care a câștigat finala concursului Eurovision 2024. "Lasă-mă...
Ultima oră
Pe aceeași temă