18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialFamiliile bebelușilor din Argeș vor să dea în judecată statul român

Familiile bebelușilor din Argeș vor să dea în judecată statul român

Familiile bebelușilor din Argeș, internați în mai multe spitale cu infecții puternice ar putea înființa o asociație, cu scopul de a da în judecată instituțiile „care nu și-au făcut treaba”, a declarat bunicul celui de-al treilea copil care a murit la Spitalul „Marie Curie”, Alexandru Anghel, pentru Mediafax.

“Vreau să îmi spună cineva ce s-a întâmplat cu nepoţica mea. Asta e singura dorinţă pe care o am momentan. Dar, cineva trebuie să şi răspundă pentru ce ni s-a întâmplat. O să ne constituim şi cu celelalte familii într-o asociaţie şi o să dăm în judecată instituţiile care nu şi-au făcut treaba”, a spus Alexandru Anghel, pentru Mediafax.

Citește și: UPDATE: Șapte copii, internați la Spitalul Marie Curie. Alți doi au fost transferați în unități medicale din București

Bebelușul a murit, marți, în cursul după-amiezii. Copilul era internat la Spitalul “Marie Curie”, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale. În ultimele două săptămâni, trei copii din județul Argeș și-au pierdut viața din cauza unor infecții puternice.

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, la Spitalul „Marie Curie” se mai aflau, miercuri, șapte persoane. Totodată, în spitalele din Argeș erau internați 42 de copii, iar alți doi au fost transferați, de urgență, la unități medicale din Capitală.

privind ancheta în cazul îmbolnăvirii bebelușilor din Argeș. Astfel, MS transmite că nu există o sursă unică de îmbolnăvire a bebelușilor. Mai mult, din datele de menționate în foile de observație, nu s-a indentificat nicio legatură între cazuri.

Citește și: 42 de copii, internați în spitalele din Argeș, cu forme uşoare şi medii ale bolii diareice

MS transmite că debutul bolii a avut loc într-o perioadă de două săptămâni. Mai mult, raportul arată că nu toți copiii au prezentat anemie hemolitică. În urma probelor de apă plată, apă de rețea și lapte praf, s-a constatat că probele recoltate sunt în conformitate cu normele, cu excepția a două probe, recoltate de la domiciliul unor copii. 

În ceea ce privește deshidratarea, MS a precizat că a reprezentat un factor important în evoluția ulterioară a cazurilor, mai ales prin întârzierea prezentării la medic. Din acest motiv, luni a fost instituit un sistem de declarare zilnică a tuturor cazurilor de boală diareică severă, din toate unitățile sanitare, la copiii sub cinci ani.

Potrivit raportului, probele efectate în saloane, în Spitalul de Pediatrie din Piteși nu există un focar de infecție. Mai mult de atât, în ultimele cinci zile, niciun copil din judetul Argeș  sau din alte zone ale țării nu a mai fost raportat cu boală diareică gravă.

Citește și: Autorităţile din Argeş vor oferi sprijin financiar familiilor copiilor infectaţi cu E.coli

Corpul de Control al premierului Dacian Cioloş va investiga modalitatea în care sunt trataţi bebeluţii care s-au îmbolnăvit săptămâna trecută, potrivit unui comunicat al Executivului, remis redacţiei.

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă