12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialFenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Potrivit ultimei declaraţii de avere, postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Relu Fenechiu deţineşase terenuri intravilane, dintre care tre în Iaşi, unul în localitatea Dărmăneşti, unul în Abrud şi unul în Roşia Montană. De asemenea, mai are o casă de locuit şi o casă de vacanţă în Iaşi, o casă de vancaţă în Dărmăneşti, un apartament în Abrud şi o casă e locuit în Roşia Montană.

Fenechiu mai deţine şi patru autoturisme de lux, mările Mercedes, Honda, Hyundai şi Volkswagen.

Fostul ministru al Transporturilor a mai trecut în declaraţia de avere bijuterii şi opere de artă în valoare de 80.000 de euro.

Fenechiu este acţionar majoritar al FENE Group, are participaţie de 50% în LA ROCCA şi tot de 50% în Tehnorom.

La momentul depunerii declaraţiei de avere, Relu Fenechiu avea în conturi peste 60.000 de lei. Alţi peste 333.000 de lei reprezintă, însă, acţiunile deţinute de el în două firme: SC Fene Grup SA şi SC La Rocca SRL.

Familia Fenechiu are de rambursat un credit de aproape 50.000 de euro, contractat în 2006. Relu Fenechiu a ridicat în 2012 aproape un milion de lei din dividendele de la Fene Grup SA, în care deţine 96 la sută din acţiuni, şi mai avea de încasat alţi aproape 200.000 de la Tehnorom, tot cu titlul de dividende.

UPDATE. Relu Fenechiu s-a predat, joi după-amiază, la IPJ Iaşi, confirmă purtătorul de cuvânt al poliţiei Iaşi, Anca Vijiac. După ce va ajunge, de la Bucureşti, mandatul de executare a pedepsei la poliţie, Feneciu va fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi.

Fostul ministru al Transporturilor a venit la sediu poliţiei în jurul orei 17.30.

Citeşte şi: Sechestru pe averea lui Relu Fenechiu. Ce avere are deputatul PNL?

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, in dosarul Transformatorul.

Decizia ICCJ este definitivă.

Purtătoarea de cuvânt a PNL, Cristina Pocora, a declarat, la B1, că liberalii nu comentează decizia judecătorilor. “PNL va respecta legea şi sunt formalităţi”, a spus Pocora când a fost întrebată dacă Fenechiu va fi exclus din partid.

Inculpaţii trebuie să plătească în solidar suma de circa 3,34 milioane lei.

Marţi a avut loc ultimul termen al recursului. Completul de cinci judecători ai instanţei supreme a rămas în pronunţare, stabilind să dea decizia finală în acest dosar pe 30 ianuarie.

Citeşte şi: FENECHIU apare în dosarul lui Gruia Stoica- Vezi REFERATUL PROCURORILOR, CU INTERCEPTĂRI

Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca “Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

În iulie anul trecut, Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Citeşte şi: Dosarul Transformatorul: Procurorul DNA: Inculpaţii au vândut fier vechi la preţul unor componente noi

La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, administratorul unei firme.

Decizia luată anul trecut a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în această cauză joi.

Marţi, în ultimul cuvânt în faţa instanţei, Relu Fenechiu a spus că este “realmente dărâmat” de acuzaţii şi de sentinţa instanţei de fond, prin care a fost condamnat la cinci de închisoare cu executare.

Citeşte şi: INCREDIBIL. Vezi ce a făcut Fenechiu în instanţă pentru a-i convinge pe judecători să-l achite. Sentinţa, amânată pentru joi

Fostul ministru al Transporturilor a adăugat că el şi fratele său sunt singurii copii la părinţi şi că aceştia din urmă au suferit opt intervenţii chirurgicale.

“Am greşit multe în viaţa mea, dar aici nu am greşit deloc”, a conchis Fenechiu.

Procurorul DNA a arătat anterior că inculpaţii din dosarul “Transformatorul” au dat dovadă de un comportament grav când “au vândut fier vechi la preţ de componentă nouă”, iar funcţiile acestora amplifică gravitatea situaţiei, de aceea pedepsele lor trebuie mărite.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă