33 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialFiţe de primar: Vanghelie a venit la o nuntă cu elicopterul

Fiţe de primar: Vanghelie a venit la o nuntă cu elicopterul

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a venit, sâmbătă seară, la Buzău, la nunta deputatului social-democrat Adrian Mocanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, cu un elicopter, potrivit Mediafax.

Marian Vanghelie a aterizat cu elicopterul în jurul orei 21.00, pe stadionul de atletism din Buzău, situat în apropierea patinoarului unde se desfăşoară nunta deputatului Adrian Mocanu cu fiica unui om de afaceri buzoian, Roberta Doloiu.

Aproape 1.200 de persoane participă, sâmbătă seară, la nunta deputatului PSD, naşi fiind primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală şi soţia acestuia, Felicia.

Printre cei care au asistat la cununia religioasă care a avut loc la Catedrala Arhipeiscopală din Buzău s-a aflat şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, împreună cu soţia sa , Mihaela, fostul lider social-democrat declarând la venire că e bucuros şi emoţionat ca atunci când el s-a căsătorit.

Cununia religioasă a fost oficiată de un sobor de opt preoţi, în timpul slujbei miresei făcându-i-se rău. Tânăra a avut nevoie de un pahar cu apă şi de un scaun pe care s-a odihnit câteva minute.

Mircea Geoană nu a participat însă la petrecerea de după cununia religioasă. De asemenea, ceilalţi lideri ai PSD care erau aşteptaţi să vină nu au sosit până în prezent, printre absenţi numărându-se liderul PSD, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea.

La petrecere, care a fost deschisă de muzica lui Ovidiu Komornic, participă Norica Nicolai (PNL), dar şi deputaţi şi senatori de la PSD, PNL şi PDL, primari din judeţul Buzău, şefi de instituţii deconcentrate, medici, oameni de afaceri.

Amfitrionul evenimentului este Horia Brenciu, în cursul nopţii urmând să urce pe scena amplasată în interiorul patinoarului o serie de artişti români.

 

Cele mai citite

Ungaria își redefinește politica externă: Guvernul Peter Magyar se distanțează de Rusia

Guvernul condus de premierul Peter Magyar schimbă direcția politicii externe și de securitate a Ungariei, printr-o apropiere de partenerii occidentali și o distanțare de...

Elon Musk, vizat de o anchetă în Wisconsin, după ce a oferit cecuri de un milion de dolari alegătorilor

Miliardarul Elon Musk riscă probleme juridice în statul american Wisconsin, după ce Comisia Electorală a concluzionat că oferirea unor premii de câte un milion...

Siegfried Mureșan contestă sondajul PSD și susține că PNL se află înaintea social-democraților

Vicepreședintele PNL, Siegfried Mureșan, a afirmat miercuri că sondajul realizat de IRES la comanda PSD nu reflectă realitatea și a susținut că diferența de...
Ultima oră
Pe aceeași temă