15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFost deținut trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

Fost deținut trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

Un fost deținut la Penitenciarul Rahova este cercetat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru de trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august 2014, în timp ce inculpatul Şirgher Victor-Aurel era încarcerat în Penitenciarul Rahova, a pretins de la un denunțător o sumă de bani al cărei cuantum nu a fost precizat iniţial, în schimbul obţinerii unei soluţii de eliberare a acestuia din starea de arest preventiv, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel Bucureşti.

După ce a fost eliberat din penitenciar, în ziua de 4 septembrie 2014, inculpatul Şirgher Victor-Aurel s-a prezentat la reședința denunțătorului, unde i-a pretins soției acestuia suma de 50.000 de euro, în schimbul eliberării soţului ei, sumă de bani care urma să îi fie remisă la o dată ulterioară.

Astfel, în ziua de 2 octombrie 2014, inculpatul Şirgher Victor-Aurel s-a întâlnit cu soția denunțătorului la o benzinărie din București, unde a primit suma de 50.000 euro pretinsă anterior.

Cu această ocazie, inculpatul a întocmit un înscris denumit „chitanţă”, prin care a atestat o situaţie falsă, respectiv faptul că a primit, cu titlu de împrumut, suma de 50.000 euro de la soția denunțătorului.

La aceeași dată, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsite suma de 50.000 euro și înscrisul întocmit de către acesta.

”Precizăm că, inculpatul ŞIRGHER VICTOR AUREL a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 1 iulie 2014, pentru fapte similare.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti”, informează DNA.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă