10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFosta conducere RAAN din Drobeta Turnu Severin, sub control judiciar

Fosta conducere RAAN din Drobeta Turnu Severin, sub control judiciar

Fosta conducere a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, vor fi supravegheaţi şi anchetaţi sub control judiciar timp de 60 de zile, au decis magistrații Tribunalului Mehedinți. 

Fostul director general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), Adrian Cătălin Olaru, fostul director economic Gheorghe Dulcea şi contabilul Constantin Şiviu Gheorghe au fost reținuți vineri seara, potrivit Agerpres.

Oamenii legii au mai dispus ca aceştia să nu ia legătura cu martorii cauzei – Mărculescu Dumitru, Simion Mariana, Rapcea Mariana, Gogoloiu Dorina, Cornu Georgică, Bulum Gheorghe, Cioclei Silviu Ionel şi Scurtu Viorica, dar nici cu alte persoane sau familiile acestora, menţionate în rechizitoriul. 

Potrivit unui comunicat DIICOT, “în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2009-2012, suspectul O.A.C. (director general) şi D.G. (director Direcţia economico-financiară), în cadrul R.A.A.N. Drobeta Turnu Severin (regie autonomă de interes strategic), la instigarea suspectului C.L.N. şi cu complicitatea suspectului C.G.S. au delapidat suma de 23.559.879,16 lei în beneficiul SC Confort SA Timişoara, sumă ce reprezenta garanţia de bună execuţie a lucrărilor prevăzute în cadrul unui contract”. 

Conform acestuia, SC Confort SA Timişoara se obliga să furnizeze, să monteze şi să pună în funcţiune o instalaţie de evacuare “în şlam dens” pentru Sucursala Romag Termo a RAAN într-un termen de 3 ani de la data semnării lui şi să constituie o garanţie de bună execuţie a investiţiei în cuantum de 10% din valoare, prin reţineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parţiale. Garanţia se restituia într-un procent de 70% în termen de 14 zile de la semnarea procesului-verbal de recepţie, iar diferenţa de 30% la expirarea perioadei de garanţie. 

“S-a reţinut că suspecţii O.A.C. şi D.G. nu au respectat clauzele contractuale, dispunând plata majorităţii sumelor de bani reţinute succesiv drept garanţie de bună execuţie, în total 23.559.879,16 lei, către SC CONFORT SA Timişoara, unele plăţi fiind mascate drept contravaloare factură de execuţie. În contul comunicat de către SC CONFORT SA Timişoara, drept cont de virare a garanţiei de bună execuţie, a fost virată doar suma de 2,5 milioane lei, în timp ce suma de 23.559.879,16 lei a fost virată în conturile curente ale SC CONFORT SA Timişoara”, arată DIICOT.

Cele mai citite

Din “Groapă” direct în “Clan”. Marius Manole: “Mă bucur că am ocazia să fac ceea ce îmi place”

Producția de mare succes a PRO TV-ului, serialul "Clanul", se apropie de final. Ultimele episoade aduc situații limită, suspans și personaje noi. Spre exemplu,...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...
Ultima oră
Pe aceeași temă