11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMelania Mandas Vergu, fostă consilieră în Ministerul Educaţiei, condamnată la 4 ani...

Melania Mandas Vergu, fostă consilieră în Ministerul Educaţiei, condamnată la 4 ani de închisoare

Fosta consilieră a ministrului Educației, Melania Vergu, a fost condamnată la Curtea de Apel București  la patru ani de închisoare pentru înşelăciune, conflict de interese şi fals în documente la obţinerea unor fonduri europene, transmite Mediafax. Hotărârea nu este definitivă.

Magistratul care a judecat acest caz a găsit-o vinovată pe Vergu de faptul că a prezentat la Autoritatea de management documente şi declaraţii inexacte în care ar fi consemnat date nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea firma sa în vederea accesării de fonduri acordate prin programul POSDRU, cum ar fi numărul de angajaţi, profitul, cifra de afaceri şi experienţa în domeniul formării profesionale.

"Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfăşura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene şi de a mai deţine funcţia de consilier al vreunui ministru în Guvernul României. (…) Interzice inculpatei drepturile constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfăşura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene şi de a mai deţine funcţia de consilier al vreunui ministru în Guvernul României", a mai decis CAB.

La ultimul termen din acest dosar, Melania Vergu a declarat în faţa instanţei că este nevinovată.

"Nu am săvârşit nicio infracţiune de care mă acuză DNA-ul. Nu am avut nici intenţia şi nici nu am săvârşit aceste fapte. (…) M-am aflat în momentul nepotrivit în locul în care nu trebuia. Toată familia mea este dată peste cap", a spus ea, în faţa instanţei.

În 14 decembrie 2012, fostul consilier al ministrului Educaţiei a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru înşelăciune, conflict de interese şi fals în documente pentru obţinerea unor fonduri europene, iar fiul acesteia, Ioan Teodor Vergu, a fost scos de sub urmărire penală.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a Melaniei Vergu, fost consilier personal al ministrului Educaţiei, administrator şi asociat al SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, înşelăciune, în formă continuată şi conflict de interese, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

Procurorii arată în rechizitoriu că, în 8 octombrie 2008, Melania Vergu, în calitate de administrator şi asociat al SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, a formulat la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) o cerere de finanţare în vederea obţinerii de fonduri europene.

Melania Vergu ar fi prezentat la Autoritatea de management documente şi declaraţii inexacte în care ar fi consemnat date nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea firma sa în vederea accesării de fonduri acordate prin programul POSDRU, cum ar fi numărul de angajaţi, profitul şi cifra de afaceri, experienţa în domeniul formării profesionale, notează procurorii DNA în documentul citat.

În baza acestor documente, SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL a beneficiat de fonduri europene pentru punerea în practică a proiectului intitulat "Practică să înveţi, învaţă să practici".

De asemenea, procurorii o acuză pe Melania Vergu că a mai formulat alte două cereri de rambursare în care ar fi consemnat date nereale referitoare la cheltuielile efectuate în cadrul proiectului firmei sale.

"În această modalitate, SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL a obţinut pe nedrept suma totală de 6.492.653 lei, reprezentând fonduri europene şi de la bugetul naţional", susţin procurorii.

Pentru recuperarea prejudicului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două imobile ale Melaniei Vergu.

Cercetările în acest caz au fost făcute după ce Agernţia Naţională de Integritate a sesizat DNA cu privire la posibila săvârşire de către Melania Vergu a infracţiunii contra intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi a infracţiunii de conflict de interese.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă