11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialFoşti polițiști, condamnați la închisoare

Foşti polițiști, condamnați la închisoare

 

Trei polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa – Serviciul Antidrog au fost condamnaţi la câte un an de închisoare de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Este vorba despre Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoş Emil Petcu şi Vlad Ştefan Zaharia.

Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi comunicat reprezentantului unui magazin de comercia­lizare a produselor etnobotanice informaţii ce nu erau destinate publicităţii, referitoare la organizarea unor acţiuni mixte de control inopinat pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope.

Lucrurile se întâmplau la finalul anului 2010 și începutul lui 2011, când magazinele de vise apăruseră ca ciupercile după ploaie. Au existat în acea perioadă controale conjugate ale autorităților, începând de la BCCO la Prfectura Constanța, pentru a le închide. Într-un astfel de context au acționat cei trei lucrători BCCO.

Îi comunicau ziua și ora

Potrivit rechizitoriului, în 29 decembrie 2010 şi 28 ianuarie 2011, Teodorescu, Petcu şi Zaharia l-au anunţat pe reprezentantul unui magazin în care erau vândute produse etnobotanice, denunţător în cauză, că vor fi organizate „controale pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope”. Potrivit procurorilor DNA, informaţiile erau comunicate reprezentantului magazinului „în mod nemijlocit”, cei trei poliţişti de la BCCO Constanţa indicându-i exact data şi intervalul orar de desfăşurare a controalelor.

Acţiunile erau derulate de reprezentanţii mai multor instituţii publice din judeţul Constanţa şi, având în vedere că şi angajaţi de la BCCO Constanţa participau la controale, cei trei poliţişti aflau direct despre organizarea acestora, în virtutea atribuţiilor de serviciu, au precizat procurorii. ”Scopul evident al comunicării de către inculpaţi a informaţiilor menţionate a fost acela de a asigura firmei reprezentate de denunţător posibilitatea de a continua comercializarea de plante şi substanţe «etnobotanice», potenţial dăunătoare sănătăţii, fără a fi depistată de către organele de control şi fără a fi sancţionată contravenţional în mod corespunzător”, susţin procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Cei trei poliţişti de la BCCO Constanţa indicau exact data şi intervalul orar de desfăşurare a controalelor.

Au agresat un anchetator sub acoperire

Cei trei poliţişti de la BCCO Constanţa au fost cercetaţi şi de procurorii Parchetului instanţei supreme, după ce ar fi agresat un investigator sub acoperire. În acest caz au petrecut mai multe zile în arest. “T. F. C. (investigatorul sub acoperire – n. r.) a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menţionată (a unui club – n. r.) şi apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost ameninţat cu arma, lipită de tâmplă şi apoi de abdomen, această acţiune culminând cu acţionarea de către inculpatul Zaharia Vlad Ştefan a trăgaciului pistolului Glock – arma sa de serviciu – în timp ce ţeava era în apropierea abdomenului investigatorului, fără însă a avea cartuş pe ţeavă, şi apoi de încărcarea ostentativă a armei şi ameninţarea cu împuşcarea; a fost ameninţat în mod repetat, afirmaţiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum şi a celor «l-au trimis» etc.”, au arătat judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de arestare a celor trei poliţişti.  

Cele mai citite

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

Grupul BVB a obţinut un profit în creştere cu 68% în primele trei luni

Grupul BVB a raportat un profit net de 2,96 milioane de lei pentru primul trimestru din 2024, în creştere cu 68%, respectiv 1,2 milioane...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă