18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul consilier al Marianei Câmpeanu, în conflict de interese penal

Fostul consilier al Marianei Câmpeanu, în conflict de interese penal

Cosmin Silviu Meleca, fostul consilier al fostului ministrul al Muncii, Mariana Câmpeanu, a fost găsit de inspectorii ANI în conflict de interese penal, existând totodată indicii privind posibila săvârşire de către acesta a unor infracţiunii asimilate celor de corupţie, se arată într-un comunicat la Agenţiei Naţionale de Integritate.

Consilierul, susţin inspectorii de integritate, a încălcat atât dispoziţiile articolului 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia" fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", cât şi dispoziţiile articolului 12, litera a) din Legea nr. 78/2000, conform cărora "sunt pedepsite cu închisoarea de a unu la cinci ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană […] utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale".

În cazul lui Meleca, ANI a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către persoana evaluată a infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de articolul 12, litera a) din Legea nr. 78/2000, precum şi a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de articolul 301 din Codul Penal.

Cosmin Silviu Meleca a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, dar nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai precizează ANI.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă