10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul inspector şcolar adjunct Tunde Peter , condamnată la închisoare cu executare

Fostul inspector şcolar adjunct Tunde Peter , condamnată la închisoare cu executare

Fosta inspectoare şcolară adjunctă Tunde Peter a fost condamnată definitiv la doi ani şi șase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, după ce Curtea de Apel Cluj a respins, luni, apelul formulat de ea împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, care dispusese aceeași pedeapsă, informează Mediafax.

Magistrații au respins atât apelul făcut de Peter Tunde la decizia Tribunalului Cluj, prin care aceasta fusese condamnată la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru că a primit peste 10.000 de euro ca să intervină pentru promovarea unor candidați la bacalaureat, cât și apelul făcut de denunțătorul din cauză, condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, potrivit reprezentanților Curții de Apel Cluj. 

Decizia instanței este definitivă.

Citește și: Inspector şcolar adjunct din Cluj, reţinut pentru luare de mită

Potrivit sursei citate, din pedeapsa de doi ani și șase luni de închisoare lui Peter Tunde i se va scădea perioada de aproape opt luni în care a fost arestată preventiv sau la domiciliu.

“Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.T.I.C (Peter Tunde Ilona Csilla – n.r.) şi P.V.F (Perșa Vasile Felician – n.r.), împotriva sentinţei penale nr. 41 din 28 ianuarie 2015 a Tribunalului Cluj. În baza art. 424 alin 2,3 Cod de Procedură Penală deduce din durata pedepsei sate inculpatei Peter Tunde Ilona Csilla durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 01.09.2014 la zi”, se arată în soluția sentinței, publicată pe site-ul Curții de Apel Cluj.

Tribunalul Cluj a condamnat-o pe Peter Tunde, în 28 ianuarie 2015, la doi ani și șase luni de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi, pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei, interzicându-i-se inclusiv dreptul de a mai ocupa funcții de inspector școlar sau de a mai fi numită în comisii de examen.

Fosta adjunctă a șefului Inspectoratului Școlar Județean Cluj a fost reținută în 1 septembrie 2014 și arestată preventiv o zi mai târziu, fiind acuzată că a cerut, potrivit DNA, de la mai multe persoane peste 20.000 de euro, din care a primit 10.300 de euro, pentru a interveni pe lângă membrii comisiilor de bacalaureat pentru ca aceștia să acorde note mai mari sau note de trecere unor candidați la bacalaureat.

În 24 septembrie 2014, Peter Tunde a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv, pentru trafic de influență.

“În perioada iunie – 1 septembrie, Peter Tunde Ilona Csilla, în calitate de inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Cluj, a pretins de la 14 persoane suma totală de 21.300 de euro, din care a primit efectiv suma totală de 10.300 de euro. Aceste sume au fost pretinse de către inculpată pentru ca, prin influența de care se prevala că o are asupra membrilor comisiilor de evaluare/corectare de la examenele de bacalaureat susținute la nivelul municipiului Cluj-Napoca, în sesiunile de vară și toamnă 2014, precum și asupra membrilor comisiilor de corectare de la examenele de definitivat și titularizare susținute în luna iulie 2014, îi poate determina pe aceștia la notarea favorabilă, superioară dar și pentru obținerea notelor de promovare în favoarea unor candidați”, arăta DNA într-un comunicat.

În același dosar, a fost trimis în judecată și Vasile Felician Perșa, care i-ar fi dat 1.700 de euro lui Peter Tunde, pentru ca aceasta să își exercite influența asupra membrilor comisiilor de bacalaureat.

Citește și: Nou caz de MITĂ la BAC. UPDATE. Inspectoarea școlară din Cluj, care a luat șpagă peste 9.000 de euro , ARESTATĂ

În 31 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Peter Tunde.

După arestare, Peter Tunde a fost eliberată din funcţia de inspector şcolar adjunct al ISJ Cluj printr-un ordin al ministrului Educaţiei.

Peter Tunde ocupa funcţia de inspector şcolar judeţean adjunct din anul 2006, fiind susţinută de UDMR.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă