16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul manager al Spitalului Malaxa rămâne în arest preventiv. Decizia Curţii de...

Fostul manager al Spitalului Malaxa rămâne în arest preventiv. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă

UPDATE 16.00: Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, vineri, ca fostul manager al Spitalului Malaxa din Capitală, Florin Secureanu, să rămână în arest preventiv, respingând astfel, definitiv, contestaţia medicului urmărit penal pentru luare de mită şi delapidare.

 


Fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost adus, vineri, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, unde se va judeca contestația sa la decizia instanței de a-l aresta preventiv, într-un dosar în care este acuzat de DNA de luare de mită și delapidare, informează Agerpres. Pe 10 decembrie, Tribunalul București a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului manager de spital, însă Florin Secureanu a făcut contestație și le cere judecătorilor să fie cercetat în libertate.

 Potrivit DNA, Florin Secureanu a conceput și a pus în aplicare o schemă prin care, timp de peste șapte ani, a sustras aproape zilnic sume de bani din casieria unității medicale pe care a condus-o.

“Suspectul Secureanu Adrian Florin a deținut funcția de manager al Spitalului clinic Nicolae Malaxa din București, în perioada 2007 până la data de 29 noiembrie 2016, fiind numit în funcție de către Primăria Municipiului București, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul. În perioada mai 2009 — noiembrie 2016, suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput și a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului”, susțin procurorii.

Anchetatorii mai arată că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 de zile, ceea ce ar însemna că directorul și-a însușit în 1.075 de zile sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală astfel delapidată a fost evaluată la 1.944.594 de lei, care reprezintă prejudiciu cauzat unității medicale.

“Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituției publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar-contabil, serviciul achiziții, serviciul administrativ) să întocmească în fals documente justificative (facturi și chitanțe). În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăți comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT și prestatori de servicii de reparații și mentenanță calculatoare ai spitalului”, menționează DNA.

Din cercetări a rezultat că, în realitate, cele două societăți nu au avut niciodată contracte cu Spitalul “Malaxa”, nu au prestat niciun serviciu și nu au livrat niciun fel de bunuri instituției publice.

Procurorii mai susțin că în perioada 20 mai 2011 — noiembrie 2016, în mod repetat, Florin Secureanu a pretins unei societăți comerciale, care avea atribuite contracte de achiziție directă cu spitalul, să-i plătească o serie de deplasări pe care el și apropiați ai săi le făceau în străinătate și în țară. Astfel, societatea respectivă a plătit unei agenții de turism peste 800.000 de lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului și ale apropiaților săi.

“Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului și apropiații săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinațiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât și în România”, mai spune DNA.

 

 

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă