Fostul ministru al Sanatatii, Ion Bazac, i-ar fi atribuit un contract Mihaelei Geoana. Contractul ar fi fost incheiat cand Bazac detinea functia de ministru al Sanatatii in cabinetul Boc, informeaza ANI, citata de
Realitatea.net.
In decembrie 2008, Cotidianul scria ca "Ministrul Sanatatii ii face casa lui Mircea Geoana".
Astfel, potrivit Cotidianul, Ion Bazac era asociat la firma care ii construia lui Mircea Geoana casa. Actualul presedinte al Senatului a cumparat un apartament intr-un ansamblu rezidential din Baneasa, despre care nu scrie nimic in declaratia sa de avere. Cumpararea apartamentului precum si platirea catorva rate a fost confirmata de sotia sa, Mihaela Geoana, pentru jurnalistii de la Cotidianul. Mihaela Geoana spunea ca este in relatii foarte bune cu sotia ministrului Sanatatii, Camelia Bazac.
Ion Bazac a devenit ministru al Sanatatii odata cu instalarea guvernului Boc, la sfarsitul anului 2008. Inainte sa devina ministru, Bazac a condus reprezentanta Ferrari in Romania, la conducerea careia a revenit dupa incetarea mandatului.
Averea lui Ion Bazac este una de invidiat. In declaratia de la inceputul lui 2009 figurau un teren de peste 2.000 de mp, trei apartamente, unul dintre ele in Monaco, trei automobile de lux, bijuterii in valoare de 45.000 de euro, actiuni de aproximativ un 1,5 milioane de euro, patru depozite bancare in lei si trei in dolari. De altfel, Ion Bazac a si intrat in atentia inspectorilor de integritate la inceputul lunii iulie 2009 pentru modul cum acesta si-a completat declaratia de avere. La sectiunea venituri din investitii, documentul gol initial, a fostcompletat cateva luni mai tarziu.
Inainte de a deveni ministru al Sanatatii, presa scria despre trecutul dubios al lui Ion Bazac. El a fost audiat in 2005 de procurorii DNA in dosarul "Sanatatea", referitor la transferul ilegal de cinci miliarde de lei catre mai multe societati comerciale. Banii erau destinati achizitionarii a 2.000 de aparate de purificare a aerului din spitale. La doar cateva luni de la preluarea mandatului, numele lui Ion Bazac a aparut in dosarul fostului sef al DGIPI, Cornel Serban. Bazac ar fi cerut ajutorul rudelor sale pentru a afla cine i-a trimis un mesaj de amenintare in legatura cu schimbarea din functie a unui director de spital. Numele ministrului aparea in inregistrarile telefonice facute de anchetatori.
Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre senatorul Mircea Geoana, Presedintele Senatului Romaniei, a infractiunii de fals in declaratii.
De asemenea, Mihaela Geoana, sotia presdintelui Senatului, este cercetata de Agentia Nationala de Integritate.