15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul președinte Iliescu reacționează după comentariul lui Lucian Isar, publicat în România...

Fostul președinte Iliescu reacționează după comentariul lui Lucian Isar, publicat în România Liberă: Reflecțiile unui infatuat. Nu există un proiect de țară Iliescu-Isărescu

Fostul președinte Ion Iliescu îi dă o replică acidă lui Lucian Isar, care a susținut, într-un comentariu publicat în România Liberă, că țara este condusă, încă, de oamenii grupării Iliescu – Isărescu. 

Economistul Lucian Isar a afirmat că singurul proiect de ţară al României de până acum este cel implementat în perioada 1990 – 1992 de către Ion Iliescu şi Mugur Isărescu, după modelul celui aplicat în Rusia.

Comentariul postat pe blog de Ion Iliescu se intitulează “Reflecțiile unui infatuat”. “Regret că trebuie să folosesc această sintagmă, dar citind ceea ce scrie Lucian Isar pe site-ul său, nu se poate să nu-ți pui întrebări despre mobilul obsesiei în privința guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe care și-o cultivă și afișează cu obstinație domnul respectiv”, scrie Ion Iliescu pe Internet.


Citește și: Proiectul de țară Iliescu-Isărescu din ’90-’92 și suferința bătrânilor în 2016

În ultimii 26 de ani, România  a avut un singur proiect de țară, pus la punct și implementat de gruparea Iliescu-Isărescu, în perioada ’90-’92. Este același proiect de țară de care au parte și cei din Rusia și a fost implementat de Elțîn, tot în perioada ’90-’92. Nu e de mirare că bătrânii suferă în 2016.


Fostul șef al statului susține că “nu a existat, nu există un proiect de țară Iliescu-Isărescu”. Ion Iliescu nu confirmă, dar nici nu infirmă faptul că ar avea o legătură specială cu Mugur Isărescu – cel pe care chiar el l-a numit guvernator la BNR și care se află, încă, în funcție, după doar o scurtă întrerupere în care a fost șef al Guvernului.

Ion Iliescu își asumă însă victoriile statului român în plan internațional, chiar după ce Ion Iliescu n-a mai fost șef de stat: “Eu, și alături de mine cei care au condus România în timpul mandatelor mele de președinte al României, am ales să construim consens în legătură cu marile obiective ale interesului național. Și așa am putut adera la UE și la NATO. Ceilalți au adoptat abordarea conflictuală. Cu rezultatele pe care le vedem acum. Dacă domnul Isar ar avea un dram de onestitate, ar recunoaște măcar asta”.

Economistul Lucian Isar a afirmat, în articolul publicat în România Liberă, că “exponenții grupării Iliescu – Isărescu încă conduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este încă capabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici”.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă