13.2 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialFostul șef al DIPI, Rareș Văduva, susține că dosarul lui de la...

Fostul șef al DIPI, Rareș Văduva, susține că dosarul lui de la DNA este o eroare

Fostul șef al Direcției Informații și Protecție Internă din Ministerul de Interne, Rareș Văduva, s-a prezentat marți la DNA, informează Agerpres.

Afară, în fața jurnaliștilor, Rareș Văduva și-a exprimat convingerea că se va demonstra că “această construcție judiciară este o eroare”.

“Am convingerea că vom reuși să demonstrăm că această construcție judiciară este, să zicem, o eroare. Cadrul legal care presupune clasificarea este același care reglementează și declasificarea”, a spus Văduva, la ieșirea de la DNA.

Tot marți, s-au prezentat la DNA și fostul ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă, precum și Gheorghe Nicolae, fost șef DIPI.

Luni, Petre Tobă și Rareș Văduva au fost puși la dispoziție prin ordine ale ministrului Afacerilor Interne, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de aceștia.

“Prin ordine ale ministrului afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, în conformitate cu prevederile Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, domnii Petre Tobă, Gelu Oltean, Rareș Văduva și Horațiu Năbîrjoiu au fost puși la dispoziție”, se preciza într-un comunicat al MAI.

Pe 9 septembrie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

În respectiva cauză penală, Petre Tobă este cercetat alături de alte 24 de persoane — șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne — Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Maia Sandu speră ca Republica Moldova să intre în UE “până în 2030”

Președinta Maia Sandu le-a spus cetățenilor Republicii Moldova că țara lor ar putea fi primită în Uniunea Europeană până în anul 2030. "Depinde de noi...

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

George Simion: „Noi nu vrem să fim încă un parazit pe spatele statului român”

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat joi că Alianţa pentru Unirea Românilor nu vrea să fie „încă un parazit pe spatele statului român”, susținând...
Ultima oră
Pe aceeași temă