13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFostul şef al Direcţiei Silvice Cluj REVINE în sistem, deşi a fost...

Fostul şef al Direcţiei Silvice Cluj REVINE în sistem, deşi a fost CONDAMNAT la închisoare

Fostul director al Direcţiei Silvice Cluj Traian Mariş, condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu suspendare pentru că ar fi luat mită de la pădurarii din subordine, a revenit în sistem, ca inginer la Ocolul Silvic Gilău, într-o funcţie de execuţie, informează Mediafax.

Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Dorel Oros, a declarat, miercuri, că Traian Mariş a trebuit să fie reîncadrat pentru că sentinţa primită nu i-a interzis şi dreptul la muncă.

“Traian Mariş a avut o sentinţă de condamnare la trei ani şi zece luni de închisoare cu suspendare care nu interzicea dreptul la muncă, conform Codului Muncii şi contractului colectiv de muncă. Contractul său de muncă a fost doar suspendat, nu a fost încetat, astfel că a revenit pe o funcţie care corespunde dispozitivului sentinţei. Nu este o funcţie de conducere, nu este una în care să aibă gestiune, ci una de execuţie, de inginer silvic la Ocolul Silvic Gilău, unde a fost şef înainte de a fi numit director al Direcţiei Silvice Cluj. Sentinţa în cazul său nu este definitivă, am înţeles că s-a făcut recurs de către DNA şi aşteptăm sentinţa definitivă şi vom vedea dacă vor avea loc anumite modificări”, a spus Oros.

El a adăugat că Traian Mariş se va ocupa, la Ocolul Silvic Gilău, de “cultura şi regenerarea pădurilor”.

Tribunalul Cluj a pronunţat, în 2 iulie, sentinţa în dosarul în care Traian Mariş, fost director al Direcţiei Silvice Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj pentru luare de mită, după ce a solicitat bani de la pădurari pentru a le asigura păstrarea locurilor de muncă şi pentru a le aviza favorabil controalele dispuse în cantoane.

Întrucât la ultimul termen din proces Mariş şi-a recunoscut faptele, cazul a fost judecat în procedură simplificată, iar acesta a fost condamnat de Tribunalul Cluj la trei ani şi zece luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

În acelaşi dosar, Valentin Mariş, cel care i-a dat lui Traian Mariş banii adunaţi de la pădurari, a fost condamnat la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă, însă Traian Mariş a fost eliberat din arest.

Traian Mariş, arestat în aprilie pentru luare de mită, fiind acuzat că solicita bani de la pădurari pentru a le asigura păstrarea locurilor de muncă şi pentru a le aviza favorabil controalele dispuse în cantoane, a fost trimis în judecată în luna mai, alături de Valentin Mariş, pădurar la Direcţia Silvică Cluj, acuzat de dare de mită.

Potrivit rechizitoriului, în 15 aprilie Traian Mariş, în calitate de director al Direcţiei Silvice Cluj, a primit de la Valentin Mariş suma de 10.000 de lei, provenită de la acesta şi de la alţi doi pădurari (denunţători în cauză), pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să îi asigure lui Valentin Mariş păstrarea locului de muncă şi să avizeze favorabil controalele făcute bianual la cantonul acestuia, precum şi pentru a nu dispune sancţionarea celorlalţi pădurari pentru presupuse nereguli în activitatea lor.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă