21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFostul șef CJ Brăila, Bunea Stancu, urmărit penal pentru abuz în serviciu...

Fostul șef CJ Brăila, Bunea Stancu, urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un nou dosar

Procurorii anticorupție au dispus punerea sub urmărire penale a fostului președinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul şi de conflict de interese în formă continuată, potrivit unui comunicat DNA.

Stancu este, în prezent, condamnat în detenție într-un alt dosar al DNA. 

Procurorii au descoperit că,  în perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a făcut mai multe demersuri și a luat decizii prin care două persoane juridice – SC CLUB FOTBAL BRĂILA SA Brăila și ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila au obținut foloase necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei din bugetul Consiliului Județean Brăila.

Citește și: Cine este Gheorghe Bunea Stancu, baronul de Brăila

Mai precis, demersurile au constat în întocmirea expunerilor de motive, susținerea acestora și adoptarea hotărârilor, precum și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și Consiliul Județean Brăila), în condițiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoștea că se află în incompatibilitate.

În plus, finanțarea celor două persoane juridice a fost aprobată cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv, fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale CJ Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi.

La foloasele obținute de cele două societăți menționate, în valoare totală de 7.492.360 lei (respectiv 2.300.00 lei pentru SC FOTBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA și suma de 5.192.360 lei pentru ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila) se adaugă dare în folosință gratuită, pe o perioadă de 5 ani, a unui autoturism aparținând Consiliului Județean Brăila.

Aceasta, în condiţiile în care SC BURSAGRIROM SA Brăila, la care Gheorghe Bunea Stancu este acţionar majoritar, are o participare indirectă la capitalul SC CONCIVIA SA Brăila, societate care are la rândul său, are calitatea de acţionar majoritar la SC FOTBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA şi membru fondator la ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila fiind deci, persoană afiliată la acestea.

Citește și: SURSE. Președintele CJ Brăila, Bunea Stancu, riscă reținerea. Firma sa, CONCIVIA, deţine monopolul asupra contractelor de achiziții atribuite de CJ

Totodată, din totalul sumei de 7.492.360 lei încasată de cele două cluburi sportive, suma de 247.122,56 lei (fără tva) ce reprezintă cheltuielile ocazionate de serviciile de servire masă ce au fost virate la SC ISTRU SA Brăila, firmă la care, SC BURSAGRIROM SA Brăila este acționar majoritar, iar fiul lui Gheorghe Bunea Stancu este președinte al Consiliului de Administrație. Din prestarea serviciilor de alimentaţie publică către SC CLUBUL DE FOTBAL BRĂILA SA şi HANDBAL CLUB DUNĂREA Brăila în perioada 2008 – 2011, SC ISTRU SA Brăila a realizat un profit net estimat de 61 686,76 lei.

Așadar, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al C.J Brăila, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin mai multe acte materiale, în perioada 28.03.2006 – 08.03.2012, a îndeplinit mai multe acte şi a luat decizii prin care a obţinut în mod indirect prin intermediul SC FOTBAL CLUB S.A. BRĂILA şi ASOCIAŢIA HANDBAL CLUB „DUNĂREA” Brăila foloase patrimoniale în valoare totală de 7.492.360 lei pentru SC BURSAGRIROM SA Brăila (la care este acționar majoritar) și în mod direct foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral, se arată în comunicatul citat. 

Cele mai citite

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...
Ultima oră
Pe aceeași temă