9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: Acces interzis la Operă pentru Alina Cojocaru și Johan Kobborg

FOTO: Acces interzis la Operă pentru Alina Cojocaru și Johan Kobborg

Balerina Alina Cojocaru și coregraful Johan Kobborg nu mai au voie să intre în clădirea Operei Naționale București (ONB), potrivit unei adrese oficiale, semnată de șeful Serviciului de resurse umane şi de şefa Biroului de salarizare, informează Digi24.

Motivul invocat este că lui Kobborg, Cojocaru și altor șapte persoane le-au încetat contractele. Astfel, persoanelor nominalizate pe listă li se interzice accesul în clădirea Operei. Documentul a fost trimis și firmei de pază, care trebuie să pună în aplicare decizia. 

Documentul prevede ca, în cazul în care una dintre persoanele incluse pe listă dorește să intre în clădire, șeful de la Personal trebuie anunțat, iar respectiva persoană va fi însoțită permanent.

Adresa este semnată de Constantin Şorop, şeful Serviciului Personal, şi de Sanda Bucur, şefa Biroului Salarizare. Cel căruia i-a fost trimisă a anunţat şi el, mai departe, firma care se ocupă de paza Operei.

 

Cele mai citite

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă