13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFOTO: Accident foarte GRAV în Capitală

FOTO: Accident foarte GRAV în Capitală

Un bărbat în vârstă de 45 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident foarte grav de circulaţie care a avut loc duminică în Pasajul Unirii din Capitală, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti. ''Persoana de sex masculin a fost declarată decedată de mediul SMURD'', au precizat aceştia. Bărbatul fusese supus manevrelor de resuscitare. 

La faţa locului au fost trimise echipaje de salvare. ISU a intervenit cu două autospeciale de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi o maşină cu apă şi spumă. O femeie în vârstă de 30 de ani a fost descarcerată şi se află în stare conştientă sub îngrijirea medicilor SMURD, ea urmând a fi transportată la spital şi supusă unui control medical amănunţit. 

Poliţiştii rutieri au declarat că în accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele intrând într-un stâlp. Cercetările continuă la faţa locului. Circulaţia este blocată în Pasajul Unirii, pe sensul de mers înspre bulevardul Tineretului. 

Cele mai citite

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă