9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFOTO. Cu arma împotriva vânzătorilor de pufuleți

FOTO. Cu arma împotriva vânzătorilor de pufuleți

„Ia porumbul, neamule!“ Dacă faceți plajă pe litoral, este imposibil să nu fi auzit acest îndemn, fie că vă aflați în zonele scumpe și exclusiviste din Mamaia, fie că sunteți în altele mai ieftine, cum ar fi Eforie. Autoritățile au considerat acum, în vârf de sezon, că situația nu mai poate fi tolerată și au declarat război vânzătorilor ambulanți. Astfel, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și Jandarmeria Constanța și-au unit forțele. Acestea au anunțat că, urmare a cooperării dintre ele, se acţionează permanent pentru siguranța constănţenilor şi a turiştilor aflaţi pe litoralul românesc.

Ultima acțiune de control a avut loc în data de 20 iulie. “În baza Planului Comun de Acţiune, peste 20 de polițiști ai I.P.J. Constanța, polițiști locali şi jandarmi au acţionat în sistem integrat în staţiunea Mamaia pentru asigurarea ordinii publice şi creşterea gradului de siguranţă al turiştilor. Acţiunea a vizat respectarea prevederi­lor Legii 12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite“, au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.

Printr-un comunicat de presă, am fost informați că s-a acţionat în cinci zone din staţiunea Mamaia și că au fost verificate peste 30 de persoane. Jandarmii și polițiștii au participat la verificări cu armamentul de luptă din dotare, în timp ce polițiștii locali numărau coșurile de zmeură aflate în posesia comercianților ilegali. Pe lângă amenzi, au fost confiscate zmee, pufuleți, piatră ponce și scoici de mare.

„Oamenii legii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei şi un avertisment, toate în baza Legii 12/1990, confiscând aproximativ 10 kilograme de fructe de pădure (zmeură), peste 350 de produse alimentare (pungi cu pufuleţi, porumb fiert, mere glazurate), sute de articole de plajă (colaci şi veste gonflabile, zmee, pietre ponce, recipienţi din plastic cu nămol), precum şi zeci de articole de artizanat (scoici de mare, coşuri din nuiele)“, a precizat Primăria Constanța.

Cele mai citite

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

VIDEO. Reacția halucinantă a lui Dan Negru, despre noii jurați “Chefi la Cuțite”

Emisiunea "Chefi la Cuțite" este în prim plan în ultima vreme, după ce vechii jurați care au "scris istorie" în televiziune au demisionat. Potrivit...

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...
Ultima oră
Pe aceeași temă