7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFOTO. Vin AMERICANII. 400 de militari ai Statelor Unite şi 80 de...

FOTO. Vin AMERICANII. 400 de militari ai Statelor Unite şi 80 de maşini blindate trec în marş din Dobrogea până în Transilvania

400 de militari americani din Escadronul 2 al Regimentului 2 Cavalerie, însoţiţi de peste 80 de mijloace tehnice, execută un marş pe teritoriul României.

Deplasarea militarilor americani, denumită “Marşul Cavaleriei”, se desfăşoară în zilele de 13 şi 14 mai 2015, pe un traseu de circa 400 de kilometri.

Detaşamentul american va porni de la baza Mihail Kogălniceanu (judeţul Constanţa) şi se va opri în poligonul Cincu (judeţul Braşov). Americanii urmează să participe la un exerciţiu multinaţional de instruire prin simulare şi cu trageri de luptă, denumit „Sarmis 15”. Exerciţiul este programat în garnizoana Braşov şi la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre din Cincu.

În exerciţiu vor fi implicaţi 1500 de militari din Canada, Marea Britanie, România şi SUA, cu aproximativ 200 de mijloace de luptă.

Citeşte şi: Comandamentul NATO de la Napoli şi elemente de comandă ale Forţei de Reacţie Rapidă vor fi dislocate în România

Marşul militarilor americani din Dobrogea până în Transilvania este planificat astfel încât să permită, pe traseu, o serie de activităţi împreună cu militari români şi cu populaţia civilă.

“Marşul Cavaleriei demonstrează legăturile temeinice dintre Statele Unite ale Americii şi România, puterea Alianţei Nord-Atlantice şi importanţa interoperabilităţii militare”, consideră reprezentanţii Regimentului 2 Cavalerie, care se va deplasa la Cincu. Pe de altă parte, deplasarea trupelor americane prin România, sub ochii opiniei publice, vrea să constituie un mesaj de sprijin adresat nu doar României, ci şi celorlalţi aliaţi. 

“Scopul acestei misiuni este reasigurarea aliaţilor noştri din NATO, în special a României”, a subliniat locotenent – colonelul Theodore A. Johnson, comandantul Escadronului 2.

Militarii români şi americani “asigură viitorul”

În momentul trecerii prin Ploieşti, Sinaia şi Braşov, militarii americani şi camarazii lor din Forţele Terestre Române vor participa la o serie de activităţi publice, care se vor desfăşura sub deviza „Onorăm trecutul, asigurând viitorul”.

Vehiculele care participă la „Marşul Cavaleriei” vor fi împărţite în mai multe grupuri, pentru a reduce, pe cât posibil, blocajele pe şosea. Convoaiele militare care pornesc de la Kogălniceanu vor trece prin Hârşova, Slobozia, Ploieşti, Sinaia şi Braşov, oprindu-se la Cincu. Pe traseul de deplasare vor exista temporar unele restricţii de trafic.

“Welcome” la mall

Ministerul român al Apărării a anunţat că la data de 13 mai, la Ploieşti, li se va pregăti militarilor americani o ceremonie de bun venit. Acţiunea va fi organizată în parcarea unui mall, între orele 15.30 şi 19.

De asemenea, la baza sportivă Decathlon vor fi organizate un meci de fotbal între militarii americani şi cei de la Baza 2 Logistică „Valahia” din Ploieşti, precum şi o partidă de baschet între militari americani şi elevi ai Colegiului Militar din Breaza.

Joi, 14 mai, între orele 10 şi 11.30, militari americani şi români vor participa la o ceremonie de omagiere a piloţilor americani căzuţi pe teritoriul României în cel de-al doilea Război Mondial. Ceremonia se va desfăşura la placa comemorativă de la intrarea în oraşul Sinaia.

Tot joi, 14 mai, în intervalul orar 15 – 18, la Braşov, publicul este invitat să asiste la o ceremonie de bun venit organizată în Piaţa Bibliotecii Judeţene. Civilii vor putea studia vehiculele militare americane şi româneşti şi vor avea ocazia să afle detalii despre posibilităţile unei cariere în cadrul Armatei României.

Nu toată tehnica militară americană destinată exerciţiului de la Cincu va ajunge acolo pe şosea. O parte dintre vehicule sunt îmbarcate la Kogălniceanu pe vagoane – platformă de cale ferată, urmând să ajungă la Cincu într-un tren special.

Citeşte şi:  De ce s-a ”mutat” NATO în județul Brașov

Marşul american spre Cincu, precum şi exerciţiul militar “Sarmis 15”, fac parte din Operaţiunea “Atlantic Resolve”.

“Atlantic Resolve” este cea mai amplă serie de exerciții militare organizate de SUA în Europa după încheierea Războiului Rece. “Atlantic Resolve” se desfășoară periodic, dar amploarea exercițiilor din acest an reprezintă răspunsul SUA la criza din Ucraina şi la acţiunile militare ale Rusiei.

 

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă