8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO Cele 132 de mașini de teren din dotarea poliției

FOTO Cele 132 de mașini de teren din dotarea poliției

Polițiștii au primit mașini noi. 132 de autoturisme Dacia Duster au fost repartizate poliţiştilor din 32 de județe, pentru a fi folosite în misiunile desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor. În total, în ultima lună, Poliţia Română a primit 180 de autospeciale, care au fost repartizate structurilor operative din municipiul București, precum și din toate județele.

Celelalte 48 de autoturisme au intrat în dotarea Poliţiei Române la data de 5 noiembrie, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, șeful Poliţiei Române, autospecialele vor fi repartizate către poliţiştii de rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme, precum şi către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate.

Cele 180 de autospeciale reprezintă cel mai mare lot de autovehicule intrate în dotarea structurilor operative ale Poliţiei Române, în ultimii ani. 

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă