6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFraudele cu bani europeni i-au adus cătușele unei consiliere din cadrul APIA...

Fraudele cu bani europeni i-au adus cătușele unei consiliere din cadrul APIA Mehedinţi

Un consilier de la APIA Mehedinţi a fost reţinut de procurorii DNA Craiova după ce l-ar fi ajutat pe primarul comunei Godeanu, Ion Gheorgheci, să obţină în mod ilegal fonduri nerambursabile, din care 500.000 de lei i-ar fi revenit funcţionarului APIA, informează Mediafax.

Nuţica Gîdea, consilier principal în cadrul APIA – Centrul Judeţean Mehedinți, a fost arestată preventiv pentru complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (5 acte materiale), complicitate la înșelăciune (5 acte materiale), instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale), toate în formă continuată, conform DNA.

Nou dosar de FRAUDĂ cu fonduri europene, la APIA Mehedinţi: Sunt implicați fermieri, medici și funcționari APIA

De asemenea, Ion Gheorgheci, primarul comunei Godeanu, judeţul Mehedinți, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, începând de luni, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de europene (5 acte materiale), înşelăciune (5 acte materiale), fals intelectual (11 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (21 de acte materiale) și uz de fals (3 acte materiale), toate în formă continuată.

Potrivit sursei citate, în perioada 2009-2013, Nuţica Gîdea a înlesnit, prin întocmirea de documente și furnizarea de informații, obținerea de către Ion Gheorgheci de la APIA-Centrul Județean Mehedinți de fonduri nerambursabile în numele tatălui acestuia din urmă, în valoare de peste 1.450.000 de lei din bugetul Uniunii Europene și din bugetul național, pentru o suprafață de 198 de hectare.

Din fondurile obținute nelegal, aproximativ 500.000 de lei i-ar fi revenit funcționarului APIA Nuţica Gîdea, susţin procurorii.

Conform aceleiaşi surse, în perioada 2009-2013, în vederea obținerii de fonduri nerambursabile de la APIA, Gîdea l-a determinat pe Gheorgheci să întocmească în fals o serie de înscrisuri (adeverințe și tabele).

“Pe adeverințele ce poartă ștampila Primăriei comunei Godeanu și depuse de Gheorgheci Ion în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, inculpata a făcut mențiuni nereale și l-a determinat pe acesta să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ținut în paralel și care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului, în vederea justificării suprafețelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept”, se arată în comunicat.

Potrivit DNA, în anul 2014, cu ocazia efectuării de verificări de către APIA – Direcția antifraudă control intern și supracontrol, Gîdea l-a determinat și l-a ajutat pe Gheorgheci să întocmească 16 înscrisuri intitulate “declarație” și 5 înscrisuri intitulate “chitanță”, acte depuse ulterior la APIA. Documentele respective sunt scrise de mână, din acestea reieșind că un număr de 5, respectiv 16 persoane i-ar fi vândut ori încredințat utilizarea unor suprafețe de teren, pe o perioadă nedeterminată.

Nuţica Gîdea urmează să fie prezentată, miercuri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Tribunalul Dolj.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații Mehedinți.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă