11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFregata Regina Maria a trecut sub comandă NATO

Fregata Regina Maria a trecut sub comandă NATO

Fregata "Regina Maria", aparținând Forțelor Navale ale României, a fost integrată în gruparea de nave SNMG-2, aflată sub comanda NATO.

SNMG (Standing NATO Maritime Group) 2 este una dintre cele două grupări de nave NATO care acționează în Europa. SNMG-2 se află, în această perioadă, în Marea Neagră, sub comanda contraamiralului german Jörg Klein.

Alături de fregata românească, din SNMG-2 mai fac parte navele Bonn (Germania), Fredericton (Canada), Gokova (Turcia), Salamis (Grecia), Mounts Bay (Marea Britanie), Bouan (Franța) și Van Amstel  (Olanda).

Exercițiile programate în Marea Neagră, până la data de 19 aprilie, vor implica militari și nave din cadrul SNMG-2 precum și din Bulgaria, România și Turcia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă