16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialGabriel Sandu cere eliberarea condiționată din penitenciar

Gabriel Sandu cere eliberarea condiționată din penitenciar

UPDATE 18:50  – Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului ministru Gabriel Sandu, care execută o pedeapsă de 3 ani închisoare în dosarul ''Microsoft''. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată de DNA.

Fostul ministru Gabriel Sandu le-a cerut magistraților de la Judecătoria Sectorului 4 să-l elibereze condiționat din închisoare, unde execută o pedeapsă în dosarul Microsoft, susținând că ultimii trei ani au fost de mare chin pentru el în penitenciar, informează Agerpres.

"Ultimii trei ani au fost de mare chin, cu fiecare iarnă în penitenciar. Am un băiețel de 5 ani. Am muncit 200 de zile, în fiecare zi m-am trezit la 5 dimineața și am mers la muncă. Am participat la toate activitățile din penitenciar. Familia mea și copiii mei au mai multă nevoie de mine", le-a spus Gabriel Sandu judecătorilor.

Avocatul său a susținut că Gabriel Sandu îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat și a cerut clemență.

Pe 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul ministru Gabriel Sandu la 3 ani închisoare în dosarul 'Microsoft'. În același dosar au mai fost condamnați Dorin Cocoș – 2 ani și 4 luni de închisoare, fostul primar Gheorghe Ștefan – 6 ani, omul de afaceri Nicolae Dumitru – 2 ani și 4 luni.

Gabriel Sandu este singurul inculpat din dosarul Microsoft care se mai află în detenție, ceilalți trei fiind eliberați condiționat.

Cele mai citite

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă