21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGabriela Firea:Nu am încheiat medierea cu Băsescu, cred că nici nu a...

Gabriela Firea:Nu am încheiat medierea cu Băsescu, cred că nici nu a fost o intenţie foarte serioasă

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat sâmbătă seara că nu a încheiat medierea cu fostul președinte Traian Băsescu, în cazul dosarului aflat pe rolul Parchetului General, din motive care nu îi pot fi imputate.

''Nu am încheiat, din păcate, medierea, din motive care nu-mi pot fi mie imputabile. Cred că nici nu a fost o intenție foarte serioasă de mediere. Parchetul ne va anunța, în perioada următoare, ce se va întâmpla cu acest dosar'', a declarat Gabriela Firea, la B1 TV.

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

În noiembrie 2015 cele două părţi au încheiat un contract de mediere.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe preşedintele României de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

''Într-un interviu difuzat în seara zilei 13.04.2014, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, Traian Băsescu a afirmat: «Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele»'', arăta Firea în denunţ.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă