17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialGalați: 7.000 de familii nu au avut apă de Paște. Care este...

Galați: 7.000 de familii nu au avut apă de Paște. Care este motivul

Aproximativ 7.000 de familii din Galați nu au avut apă de Paște . Oamenii au au gătit masa tradiţională cu apă adusă de la cisternă, transmite Digi 24. 

Datoriile celor care nu și-au plătit facturile către Compania de Apa au ajuns la aproape două milioane de euro și, din acest motiv, suferă și cei care sunt cu plata la zi.  

Citeste si: O localitate din România nu are biserică. De unde au luat credincioșii Lumină

O gălățeancă a declarat că acesta este cea mai tristă sărbătoare de Paște din viață ei, întrucât de două săptămâni nu mai are apa deși este cu plată la zi. O altă femeie spune că în afară de gătit un pic nu a putut să facă nimic.  Până şi spălatul vaselor devine o problemă. Cum de un duş cald nu poate fi vorba, femeia încălzeşte apă pe aragaz şi ca să se poată spăla.

În aceeași situație se află, în aceste zile şapte mii de familii din Galaţi.

Asociaţiile de locatari din Galaţi au datorii de aproape 9 milioane de lei la compania de apă. Cum nu pot fi debranşaţi doar cei rău-platnici au de suferit şi locuitorii care sunt cu facturile la zi.

Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă