10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialGigi Becali executat de Fisc. Fosta uzină de armament de la Drăgăşani,...

Gigi Becali executat de Fisc. Fosta uzină de armament de la Drăgăşani, pusă din nou în vânzare

Fiscul a scos la vânzare fosta uzină de armament de la Drăgăşani, proprietate ce aparține lui Gigi Becali. Omul de afaceri a cumpărat-o acum zece ani şi a promis că face investiţii ca să o transforme în fabrică de conserve, informează Digi 24.

Foştii angajaţi au sperat că vor avea din nou de lucru, dar au fost dezamăgiţi – ca şi statul, care caută acum un investitor.

Fabrica de armament avea peste 1000 de angajaţi care, în vremea comunismului, făceaucartuşe pentru mitraliere. Decăderea industriei de profil a închis fabrica şi a lăsat pe drumuri muncitorii. George Becali a cumpărat clădirea şi terenurile de 2000 de metri pătraţi cu 13 milioane de lei şi a anunţat că deschide o fabrică de conserve. Localnicii din Drăgăşani au crezut în promisiunile patronului de la Steaua, dar „s-a ales praful, ca peste tot…”, se plânge unul din foştii angajaţi. „Nimic nu mai e. Au furat. S-a dărâmat tot”, mai spune el.

În prezent, fabrica este în conservare, având pe ştatele de plată circa 30 de persoanecare asigură paza.

Pentru că nu a făcut investiţiile promise, statul l-a dat în judecată pe George Becali.Judecătorii au hotărât că George Becali trebuie să plătească statului peste 300.000 de euro penalizări pentru că nu a respectat contractul. Acum, Fiscul s-ar mulţumi şi cu33.000 de lei, dacă cineva ar vrea să cumpere clădirea şi terenul fostei fabrici de armament de la Drăgăşani. La primele trei licitaţii, statul nu a primit nici o ofertă.

Gigi Becali execută o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după mai multe condamnări – în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, dosarul Valiza şi în cel în care a fost judecat pentru sechestrarea celor care i-au furat maşina.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă