12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialGrav accident de circulație în Vaslui. Nouă copii au ajuns la spital...

Grav accident de circulație în Vaslui. Nouă copii au ajuns la spital după ce microbuzul care îi ducea la școală s-a ciocnit cu o mașină

Nouă copii au ajuns  la spital, după ce microbuzul care îi ducea la spital s-a ciocnit cu o mașină, în localitatea Ștefan cel Mare din județul Vaslui, potrivit Mediafax.

Copii, cu vârste între 12 și 15 ani, se aflau în microbulzul școlar, în drum spre școală. Cei nouă răniți au fost transportați la Spitalul Județean Vaslui, iar potrivit primelor informații, niciun copil nu a fost rănit.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din oraşul Negreşti conducea un autoturism pe drumul naţional 15 D, din direcţia Negreşti către Vaslui, iar la un moment dat, în localitatea Ştefan cel Mare, acesta a intrat în depăşire. Maşina condusă de tânăr s-a ciocnit cu un microbuz şcolar, care circula pe aceeaşi direcţie de mers şi al cărui şofer vira la stânga, pentru a intra pe un drum lateral.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că nu au consumat băuturi alcoolice.

 

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă