10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGrefieră de la Tribunalul Bacău, condamnată la închisoare cu executare pentru corupție

Grefieră de la Tribunalul Bacău, condamnată la închisoare cu executare pentru corupție

O grefieră de la Tribunalul Bacău a fost condamnată la doi ani și opt luni de închisoare cu executare, întrucât este acuzată de trafic de influență și complicitate la trafic de influență, relatează Mediafax.

Astfel, grefiera este acuzată că, în complicitate cu altă persoană, a cerut bani de la mai multe persoane cărora le dădea de înţeles că este judecătoare şi că poate interveni în dosarele penale.

În fapt, magistraţii băcăuani au admis apelul procurorilor DNA şi au modificat sentinţa dată iniţial de Tribunalul Neamţ, prin care grefiera era condamnată la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

Magistrații au menţinut însă pedeapsa pentru complicele Vioricăi Stanciu, Sorinel Voroneanu, care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la trafic de influenţă.

Sentința instanței este definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Viorica Stanciu, în complicitate cu Sorinel Voroneanu, care o prezenta pe aceasta ca fiind judecător la Bacău, a pretins de la o femeie, în septembrie 2014, suma de 50.000 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influenţă asupra unor magistraţi de la Curtea de Apel Bacău.

În schimbul banilor, grefiera ar fi urmat, potrivit anchetatorilor, să îi determine pe judecători să pronunţe o hotărâre de punere în libertate a unei persoane, aflată în arest preventiv, sau o decizie de înlocuire a detenţiei provizorii cu o altă măsură preventivă.

În rechizitoriu se mai arăta că, în octombrie 2014, Sorinel Voroneanu, ajutat de Viorica Stanciu, a solicitat de la un denunţător suma de 2.000 de euro şi a primit 9.000 de lei, creând aparenţa că grefiera are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău şi că îi poate determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului, în sensul achitării sau reducerii pedepsei date de Tribunalul Neamţ.

”Ajutorul direct şi efectiv dat de inculpata Stanciu Viorica a constat în oferirea de date şi informaţii privind stadiul dosarului şi membrii completului de judecată învestiţi cu soluţionarea apelului formulat de către denunţător”, se arăta în rechizitoriul DNA.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă